Suntem paraleli, domnule!

57

A fost evocată în exces existenţa unui aşa-zis stat paralel în scumpa şi săraca noastră Românie. Cât adevăr este în toată această poveste? Coabitează în România un stat de drept şi un stat paralel? Imposibil! România e dintre cele mai sărace ţări din UE, deşi printre cele mai bogate în resurse lăsate de bunul Dumnezeu. Nu ar avea deci cum să finanţeze două state în acelaşi timp, de drept şi paralel. Asta înseamnă că nu avem un stat paralel?

Nicidecum. Asta înseamnă că nu avem stat de drept, am putea spune că acesta lipseşte aproape cu desăvârşire sau că scade văzând cu ochii în favoarea statului paralel. Asta deşi, formal, au fost eliminaţi binomicii toxici Florian Coldea şi Laura Codruţa Kövesi, şi va fi eliminat seniorul Augustin Lazăr, după unele zvonuri un străvechi securist şi, cu certitudine, expert în brăţări dacice recente.

Care ar fi diferenţa fundamentală între statul de drept şi statul paralel? Statul de drept ar fi un superb instrument în slujba şi beneficiul tuturor românilor, în vreme ce statul paralel este un instrument în slujba şi beneficiul unora, al oligarhiei, al urmaşilor fostei nomenclaturi comuniste, împotriva poporului. Asta înseamnă că Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, care s-au luptat pe Antena 3 cu binomul şi au ţinut în piaţă discursuri înflăcărate împotriva statului paralel, reprezintă cu brio statul de drept de pe funcţiile lor foarte importante? Dimpotrivă. Par a fi cei mai perverşi reprezentanţi ai statului paralel. Pentru că, deşi aflaţi la putere neîntrerupt de peste 20 de ani, cei doi pretind cu neobrăzare că sunt terorizaţi de Klaus Iohannis, SRI, DNA, ANI, ICCJ etc., care nu sunt decât fraţii lor siamezi, complicii lor în comedia statului de drept pe care o joacă împreună. Şi care împreună fură şi devastează România. La Tăriceanu, să reamintim afacerea Vatech, afacerea Sterling, afacerea Gojdu şi, în general, o catastrofală administrare a fondurilor publice prin multe decizii dezastruoase pentru ţară din postura de ministru al Industriilor şi din cea de prim-ministru. Dar, probabil, foarte avantajoase pentru el şi ai lui. Şi tocmai de aceea el se cere la preşedinţie.

Nu altfel a fost parcursul lui Traian Băsescu. Faptul că a dat foc portului Rouen, că a prăduit flota României, că a subminat partide şi instituţii, că a administrat, ca primar, Bucureştiul catastrofal, dar, probabil, cu enorme beneficii l-a recomandat în faţa generalilor pentru funcţia de preşedinte. S-a dovedit foarte capabil, cum ar veni. Asta e logica statului paralel: totul pentru noi şi să prostim populaţia ca sa muncească pentru noi, să plătească impozite şi să ne voteze sistematic, pe unii sau pe alţii. C-aşa-i în democraţia pe care ne-o impun fraţii noştri mai mari!

Misteriosul stat paralel poate fi văzut zi de zi la televizor — preşedinte, guvern, Parlament, servicii speciale, justiţie (judecători şi procurori) —, susţinut de trompetele plătite ale paralelilor. Nu sunt mulţi, sunt mereu aceiaşi, traseişti în interiorul borcanului, în care se intră greu, cu fapte odioase pe măsura avantajelor viitoare. Statul de drept e o himeră după care românii aleargă buimaci de vreo 30 de ani, urmărind ştiri, informaţii şi prezentându-se, din ce în ce mai puţin, totuşi, la vot. Cei care aşteaptă, ipocrit sau naiv, ca ajutorul să vină de la partenerii noştri occidentali pot să aştepte mult şi bine. Chiar partenerii noştri occidentali au fost profesorii implementării statului paralel. Vezi întâlnirile de la K2, K14 şi alte „locaţii” umbroase. Cu mână de lucru băştinaşă. În plus, şi la ei au crescut nemăsurat şi foarte nociv the deep state, l’État profond etc. Pe vremea Germaniei naziste, politologii au identificat un „stat dualist”, o noţiune formulată de Ernest Fraenkel în 1941 pentru a caracteriza regimul nazist: „acesta estima că regimul nazist se compunea, în fapt, din două state distincte: unul „normativ”, celălalt „prerogativ”. În primul, birocraţia administrativă şi judiciară funcţionează după reguli. În al doilea, Partidul şi, mai ales, Gestapo-ul, din punct de vedere politic, lucrează fără urmă de constrângere juridică ultimă. Al doilea, bineînţeles, posedă o putere completă, care poate arbitrar să înlocuiască primul stat (cel normativ — n.n.) în toate acţiunile lui sau doar în parte” (Jure Georges Vujic, „L’État profond et les nations profondes”, polemia.com, 18 februarie 2017).

Tragedia contemporană e aceea că democraţia şi-a pierdut total conţinutul, e o formă goală, folosită mai ales în contrasens, invers, în scopuri oligarhice, ticăloase. Dar acesta este un alt enorm subiect. „Statul Paralel”, „deep state”, „l’État profond” sunt concepte care nu acoperă realităţi politice concrete şi clar determinate, dar ne ajută să înţelegem uriaşa mistificare în care trăim. Politic, economic, moral, cultural. Un alt model, care să înlocuiască democraţia, nu se arată încă la orizont. Din păcate, tehnocraţia nu e decât un nume amabil dat oligarhiei, identificată încă din Antichitate de Xenofon în faimosul său studiu despre Sparta. Azi, la Bucureşti şi în România, două tabere infecte se înfruntă violent. Ambele aparţin statului paralel şi se bat pentru aceleaşi resurse, insuficiente, după gustul lor, iar, pentru ele, România profundă, România reală a dispărut de mult de pe hartă. Poporul a rămas sau e pe cale să rămână fără statul său de drept.

LĂSAȚI UN MESAJ