Summit EU – Balcanii de Vest

116

Sofia a fost, recent, capitala dezbaterilor europene între care cele mai încărcate emoțional au fost, desigur, cele referitoare la „grupul Balcanilor de Vest — WB6”. Grupul cuprinde 6 state din regiune încă neintegrate în clubul comunitar: Albania, Bosnia-Herzegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru și Serbia. Cu toate că în ultimii ani, cu precădere după explozia valului de imigranți și a rutei balcanice, numărul conferințelor, seminariilor, declarațiilor formale și informale a crescut exponențial, evenimentul găzduit de capitala Bulgariei în 17 mai a fost, de departe, unul special, reunind, după 15 ani, lideri ai tuturor statelor membre UE, precum și ai celor șase state balcanice. În formatul de 28 + 6, la care s-au adunat oficiali comunitari, s-a încercat o reașezare a temelor și priorităților legate de regiune, mai ales a dosarelor nefinalizate în urma conflictelor de acum două decenii. Întrunirea a fost precedată de o perioadă de intense contacte diplomatice, de reformulări și ajustări de proiecte, denumiri sau poziții politice menite să facă posibilă întâlnirea unor lideri care, de regulă, se ocolesc sau care, din spatele unor scuze circumstanțiale, evită să facă anumiți pași strategici.

Întâlnirea a reprezentat o inițiativă a primului-ministru al Bulgariei, Boiko Borissov, care acum deține și președinția Consiliului European. Cu toate că nu s-au luat decizii ferme, concluziile și documentele întrunirii se doresc a fi premise ale Consiliului pentru Afaceri Generale din luna iunie. Au participat oficiali europeni de cel mai înalt rang, precum Donald Tusk, Claude Junker și Frederika Mogherini, Antonio Tajani, reprezentanți ai unor importante bănci — BERD, Banca Mondială, Banca Europeană de Investiții. În efortul de a nu stârni tradiționalele rețineri sau idiosincrazii, nu s-a formulat o agendă prea bogată sau prea concretă, scopul prim fiind aducerea tuturor acestor personalități la masa dialogului. Prezența multora a fost sub semnul întrebării până în ultimul moment, din cauza invitării reprezentanților Kosovo — entitate nerecunoscută de mai multe state europene și nici de Serbia. De aceea, atât Boiko Borissov, cât și Donald Tusk au derulat o campanie intensă de convingere, de mediere și de planificare clară, astfel încât să se asigure că toate părțile vizate vor găsi o formulă de a participa la summit. Ceea ce au și reușit.

Așteptări mari, concluzii realiste

Astfel cataloga Eduard Kukan, membru al Parlamentului European și președinte al Comisiei EU–Serbia, evoluția discuțiilor din capitala bulgară. În esență, a fost repetată asigurarea că țările din regiune vor avea, la momentul oportun, poarta UE deschisă, dar a fost trecut sub tăcere fostul termen, 2025. În fiecare cuvântare a oficialilor Uniunii s-a reafirmat poziția primă ca investitor și partener comercial deținută de Uniune în țările regiunii, cu procentaje între 70% și 80% din totalul schimburilor comerciale, al investițiilor străine directe, de 12 ori mai mari decât China sau de 15 ori mai mari decât ale Rusiei. S-a vorbit mult despre tradiții, istorie și viitor comun, dar și despre crima organizată, corupție, traficul de droguri, ființe umane și arme, despre terorism și absența reformei economice. S-au repetat mereu dorințe, afinități, promisiuni, dar fără un proiect concret, fără foaie de parcurs sau modalități de evaluare. Dincolo de comunicatele de presă, este clar că fiecare parte a dorit să tatoneze evoluția relațiilor, a șanselor și riscurilor, spre a-și articula propria poziție atât la Consiliul din iunie, cât și în multiplele consultări bilaterale ce vor urma. Cu puțină vreme înaintea acestui summit, Comisia Europeană recomandase începerea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia, subliniind, prin Johannes Hahn, comisarul pentru extindere, faptul că ambele țări au realizat progrese importante, dar calea reformelor încă nu este ireversibilă. De aceea, opțiunea europeană trebuie încurajată să continue adaptarea celor două țări la cerințele procedurilor de aderare. „Țările UE ar trebui să accepte noi membri din Balcanii de Vest, pentru a evita un nou conflict în regiune!” — adăuga Jean-Claude Juncker.

Deși, practic, nu s-a luat nicio decizie fermă, liniile principale ale discuțiilor s-ar putea rezuma astfel: reafirmarea dorinței de a continua reformele în vederea pregătirii aderării la UE; favorizarea conectivității între statele din regiune, ca etapă preliminară, nicidecum ca alternativă la integrare; sporirea investițiilor europene, dublată de accelerarea reformelor; consolidarea securității colective prin sporirea măsurilor de prevenire a migrației ilegale și a crimei organizate; digitalizarea economiei și a comunicării regionale; sporirea finanțării pentru mobilitatea tinerilor și a creșterii șanselor lor de inserție socială.

În subsidiar, au fost abordate teme precum parteneriatul comercial UE–Statele Unite prin prisma recentelor cereri ale președinției americane de a impune taxe producției de oțel și aluminiu provenită din Europa; rolul Uniunii în spațiul global al relațiilor internaționale și al avansului tehnologic; poziția comună a țărilor comunitare cu privire la Acordul cu Iranul, câtă vreme acesta își respectă obligațiile cuvenite, dincolo de denunțarea de către Washington a Acordului semnat de Barack Obama.

Revenind la țările WB6, s-a speculat faptul că au lipsit ofertele ferme, că nu s-a hazardat niciun oficial european la a oferi o hartă clară privitoare la viitorul acestor țări; că pașii parcurși ar fi fost mai curând de ordinul retoricii decât al politicilor publice. Pe de altă parte, summit-ul a constituit o excelentă ocazie de devoalare a noilor poziții ale numeroșilor actori implicați, poziții redefinite parțial, ca urmare a alegerilor generale din ultimele 12 luni. Precauție, calcul, condiționări, jumătăți de măsură, chiar și evaluarea întregului eveniment drept o „inițiativă izolată a președinției Bulgariei… Dezamăgitor rămâne faptul că efortul Comisiei de a reconceptualiza și reenergiza procesul de extindere a fost torpilat de câteva state” (Florian Bieber, profesor la Universitatea din Graz, coordonatorul Grupului de Consiliere Balcanii în Europa, BiEPAG).

Formal, s-ar desprinde cele „șase inițiative majore menite să transforme Balcanii de Vest”, așa cum au fost ele formulate de către Comisia Europeană. În primul rând, întărirea domniei legii, prin stabilirea unor indicatori de control al implementării reformei judiciare, monitorizarea activității Curților de justiție, analize de spețe — aspect sub evoluțiile din Serbia și Muntenegru, care au fost calificate drept modele de urmat.

A doua mare cale ar fi întărirea dezvoltării socio-economice în statele membre, prin implementarea unui fond de garantare a investițiilor, prin susținerea inițiativei private, a educației și sănătății, a programelor de studiu pentru tineri prin dublarea sumei burselor ERASMUS+, respectiv pentru crearea unui arii economice stabile și funcționale, recunoașterea reciprocă a actelor de studii. Tot pentru noile generații se are în vedere extinderea Biroului pentru Cooperare Regională, cu scopul creării unei arii de mobilitatea regională pentru studii și locuri de muncă.

Probabil cea mai importantă provocare ar fi cea de digitalizare a activității economice, pentru achiziții publice, colectarea taxelor și, respectiv, pentru scăderea taxelor de roaming în regiune în vederea fluidizării comunicațiilor între cele șase state balcanice. Conectivitatea — tema principală declarată a acestui summit — ar veni cumva ca un efect necesar și firesc, prin consolidarea infrastructurii de transport și schimbul de informații, expertiză, resurse și energie. Un rol covârșitor aici l-ar juca pachetul de măsuri recent anunțat de către Jean-Claude Juncker cu privire la investițiile finanțate prin Programul-cadru pentru Balcanii de Vest: finanțarea a două secțiuni din „Autostrada Păcii” (Nis–Pristina–Durres), respectiv „Autostrada Albastră” — de-a lungul coastei adriatice (în jurul sumei de un miliard de euro); promovarea resurselor regenerabile de energie, în special a celor hidro; susținerea financiară a „Agendei Digitale”!

Combaterea terorismului, a traficului de droguri și persoane, a crimei organizate și a întoarcerii luptătorilor străini, combaterea amenințărilor cibernetice compun un capitol de importanță majoră, atât datorită gravității evenimentelor ce se derulează, cât și a proximității cu granițele Uniunii Europene.

Nu în ultimul rând, problema normalizării relațiilor reciproce, profund răsturnate în anii ’90 și încă nesoluționate în totalitate, reprezintă cel de-al șaselea dosar important al relației UE–Balcanii de Vest. În pregătirea întâlnirii de la Sofia, președintele Donald Tusk a subliniat, în cadrul conferinței de presă de Skopje, importanța Tratatului de prietenie semnat între Skopje și Sofia, respectiv a ratificării Acordului de demarcare a frontierei între Muntenegru și Kosovo. În același context se înscriu discuțiile pe tema numelui Republicii Macedonia, discuții care se apropie de finalizare, dar și eforturile deloc simple de a găsi o formulă de coabitare între Serbia și Kosovo. Aflat la Belgrad, dar și la Pristina, Donald Tusk a lăudat părțile pentru pașii (mici, dar reali) făcuți, a menționat inițiativa președintelui sârb, Alexandru Vucic, pentru inițiativa integrării economice, dar și pentru opțiunea strategică de a deschide Serbia către celelalte țări din regiune.

Picături într-un ocean

Dincolo de importanța simbolică a întâlnirii, faptul că deciziile majore au fost amânate pentru Consiliul European din luna iunie, că pașii propuși sunt, totuși, mici față de nevoile regiunii a generat dezamăgire și frustrare. Pe de-o parte, ar fi interesant să remarcăm opțiunea pentru funcționalism, adică pentru dezvoltarea graduală bazată pe proiecte concrete în locul unui proiect uriaș greu de administrat. Așa a început și Comunitatea Europeană acum mai bine de 60 de ani! Reversul constă în aceea că deja cunoaștem dificultățile trecerii de la integrarea graduală economică la cea politică, riscurile și reticențele ce pot destabiliza întregul proces.

Privit din interiorul regiunii, tot acest maraton diplomatic devoalează diagnosticul politic camuflat de către politicieni. Ar fi de remarcat limbajul folosit, anume utilizarea cu premeditare a termenului „parteneri” în locul celui de „state”, pentru a putea acomoda Kosovo atât cu intențiile oficialilor Uniunii, cât și cu temerile statelor care nu recunosc entitatea politică. Jean-Claude Juncker a plusat declarându-i „prieteni” pe cei șase actori din Balcani, deși a precizat că fiecare va adera în funcție de meritele și ritmul propriu. Așadar, un balans care să dea șanse dialogului.

Interesante sunt și cuvântările — scurte, dar pline de simboluri — ale președintelui Tusk, discursuri diferite, adaptate fiecăreia dintre cele 6 capitale pe care le-a vizitat înaintea summitului. Mai rece, formal, corect politic în Bosnia sau Kosovo, mai încărcat de metafore și căldură la Tirana și Skopje, respectiv extrem de optimist, respectuos și încurajator la Belgrad. Dacă, peste tot, a subliniat dificultățile de ordin istoric și spiritual pe care le presupune consolidarea unor relații optime cu statele vecine, în Albania discursul a fost plin de complimente și de mărturisiri ale prieteniei, respectului pentru toleranța religioasă, precum și pentru solidaritatea cu UE în cazul Skripal; la fel în Macedonia, unde a felicitat populația pentru felul în care susține reformele în vederea aderării; pentru ca, în Serbia, discursul să abunde în trimiteri la istorie, la valorile profund „sârbești” — hotârîrea, dârzenia —, apoi rezistența contra nazismului, spre a sublinia în multiple feluri faptul că libertatea de decizie strategică aparține Belgradului, și nu altor capitale din est sau din vest.

Din afara regiunii, însă, recenta întâlnire demască disensiuni profunde și poziții mult mai tranșante. În esență, este vorba, ca de obicei, de pozițiile Franței și Germaniei. Așa cum analizează profesorul Florian Bieber, președintele Macron ar susține extinderea Uniunii numai după o implementarea unei reforme profunde a instituțiilor și normelor acesteia, presiunea fiind pusă pe Berlin pentru a achiesa la aspectele aflate în criză. La rândul ei, Germania, care — adaugă Srdan Cvijic, analist al politicii externe UE — vede Balcanii ca pe o sferă de interes personal, este reticentă la proiectul francez de reformă fiscală și instituțională. Cum „dubla reformă” — a Uniunii și a țărilor din Balcanii de Vest — e greu de prezis, totul rămâne, deocamdată, „pe pilot automat” (F. Bieber). Din păcate!

LĂSAȚI UN MESAJ