Față în față — rezidența internațională de artă vizuală de la Cincșor

421

În localitatea Cincșor a avut loc recent, pentru al doilea an consecutiv, „Rezidența internațională de artă vizuală”, al cărei curator este artista timișoreancă Elisabeth Ochsenfeld. (Spun timișoreancă fiindcă, deși trăiește de peste 30 de ani în Germania, este profund atașată de Banat și de capitala sa, cărora le-a făcut și le face numeroase servicii culturale, atât prin faptul că arta ei circulă în galerii și expoziții internaționale, cât și datorită generozității cu care a ajutat și ajută o serie de confrați — majoritatea tineri — din Vestul României să expună ori să participe la simpozioane și tabere de artă din Occident.)

La Cincșor au fost artiști din țări și din generații diferite: Alex Baciu (România), Asa M. Bengtsson (Suedia), Dragoș Burlacu (România), Amalia Dulhan (România), Els Geelen
(Norvegia), R. David Marks (SUA), Adrian Sandu (România), Elisabeth Ochsenfeld (Germania). Au mai fost invitate regizoarea Mirona Radu și Alice Gheorghiu, specialist în montaj, care au lucrat la un film despre locuitorii din Cincșor și despre întâlnirile lor cu artiștii.

Tema propusă în acest an rezidenților s-a intitulat „Față în față”, fiindcă tocmai o interacțiune directă și-au dorit organizatorii —„Transilvania-Cincșor-Case de Oaspeți” — să aibă loc. În urma întâlnirilor și discuțiilor pe care artiștii vizuali le-au avut timp de o săptămână, a călătoriilor și drumețiilor făcute în superba zonă din Țara Făgărașului, a rezultat o serie de lucrări de artă, în diferite tehnici, de la colaj și pictură în acrilic, până la fotografie și desen.

Punctul culminant al celor șapte zile a fost expoziția care s-a bucurat, la vernisaj, de un numeros public ce au putut-o vedea în cele două spații în care au găzduit-o: Biserica evanghelică fortificată și fosta școală din Cincșor, azi spațiu de locuit și de socializare, dotat cu o bibiotecă generoasă, cu camere, sală de mese, terase, grădină, bucătărie, simeze pentru lucrări de artă. Ziua vernisajului a început cu un brunch, la care a participat un public foarte numeros, dintre care o bună parte venit special din alte localități ca să fie parte în respectivul context cultural. După momentul vernisajului, care s-a petrecut chiar în incinta bisericii (restaurate, cum și școala, cu sprijinul comunității și al eforturilor familiei Carmen Schuster și Michael Lisske, gazdele rezidenței), a urmat un concet susținut de formația timișoreană „Trompetre” (Petre Ionuțescu, Gabriel Almași și Sergiu Cătană), care a avut mare succes.

Toate fondurile obținute în acea zi, de la biletele de intrare la brunch, la donațiile făcute de public la concert, dar și din vânzarea celor 30 de CD-uri donate de „Trompetre” vor fi folosite pentru reabilitarea unuia dintre turnurile din incinta bisericii fortificate din Cincșor, biserică pe care, dacă drumurile vă aduc între Sibiu și Brașov, n-o ocoliți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.