Succese și eșecuri pentru voleiul timișorean

83

Două victorii și două înfrângeri pentru grupările timișorene din liga secundă a voleiului disputată vineri și sâmbătă.

UVT Agroland a reușit o victorie și un eșec în dubla de la Baia Mare, CSU Poli a pierdut la Târgu Mureș, iar CSU Vest a făcut o nouă demonstrație de forță contra Dejului.

Runda cu numărul doi a anului a adus un rezultat puțin scontat pentru UVT Agroland Timișoara, o victorie și un duș rece în dubla din deplasare cu CSȘ2 CNE Baia Mare. Fetele pregătite de Dan Jitaru au învins cu 3-1 vineri, într-un meci restanță din tur, rezultat ce le-a urcat pe locul secund al clasamentului. Meciul doi jucat sâmbătă a fost însă un fiasco pentru tinerele voleibaliste, care au pierdut cu 1-3.

”Echipa noastră a jucat slab, probabil că fetele și-au subestimat adversarul și asta ne-a costat. Nu am mai reușit să punctăm din loviturile din serviciu, atacurile nu au mai fost la fel de eficiente ca și în meciul de ieri și toate acestea ne-au costat. În actul al doilea am condus chiar și cu opt puncte, am avut trei mingi de set, dar din păcate nu am găsit drumul spre victorie”, a concluzionat antrenorul de la Agroland.

Colega de eșalon CSU Poli a cedat în duelul de pe terenul liderului CSU Medicina Târgu Mureș cu 3-1 (23-25, 25-18, 25-20, 25-17). Un rezultat scontat pentru fetele conduse de Cerasela Șerban în fața celei mai bune echipe din serie. În ciuda acestui eșec Poli rămâne a treia în clasament.

Liderul seriei masculin din A2, CSU Vest Timișoara, și-a trecut în cont un nou succes convingător. Timișorenii au învins CSȘ CNE Lapi Dej cu 3-0 (25-10, 25-15, 25-20) într-o partidă jucată pe teren propriu ce nu le-a ridicat nicio problemă. Cu un singur set pierdut în acest sezon, studenții sunt lideri detașați ai seriei vestice după 12 runde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.