Stupoare la Beijing! XI Jinping ar fi fost plasat în arest la domiciliu

278

Twitterul era plin zilele trecute de zvonuri despre președintele Chinei, Xi Jinping, care ar fi fost plasat în arest la domiciliu după o lovitură de stat. Xi nu ar fi fost văzut după Summitul de Cooperare de la Shanghai, la care sărise peste cină. Speculațiile au coincis și cu condamnarea Chinei a doi foști miniștri la moarte și a patru oficiali la închisoare pe viață, scrie The Week.

Xi a lipsit de asemenea de la o reuniune militară la nivel înalt şi de la adunarea anuală a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Asta deși în 16 octombrie începe Congresul partidului, unde el ar urma să obțină un al treilea mandat. Unul dintre motivele pentru care zvonurile privind un pretins arest la domiciliu a prins este faptul că în spatele loviturii de palat s-ar afla generalul Li Qiaoming, în vârstă de 61 de ani, fost comandant al Comandamentului Teatrului de Nord al Armatei, considerat un apropiat al președintelui.

New Highland Vision a repostat un tweet cu un videoclip ca dovezi justificative. Videoclipul arată un număr mare de vehicule militare în mişcare pe drum, iar textul care îl însoţeşte spune că vehiculele se îndreptau spre Beijing pe 22 septembrie, iar întreaga coloană avea o lungime de până la 80 de kilometri, cu partea frontală în judeţul Huanlai, lângă Beijing, iar capătul celălalt se află oraşul Zhangjiakou, provincia Hebei.

Potrivit canalului de Yooutube Inconvenient Truths by Jennifer Zeng („Adevăruri incomode” – al lui Jennifer Zeng), joi, un cont de Twitter în limba chineză numit New Highland Vision a făcut o postare în care spunea că tocmai a apărut un zvon şocant din Beijing: după ce Xi a părăsit China pentru vizita sa în Asia Centrală, membri de rang înalt din Partidul Comunist Chinez (PCC) au avut o reuniune în care au căzut de acord să îl îndepărteze pe Xi de la conducerea militară, scrie și Epoch Times.

Între timp, un fost editorialist al ziarului în limba chineză Apple Daily a afirmat şi el pe Twitter că o sursă a sa din Beijing i-a spus că Xi ar fi fost înlăturat.

Astfel de speculaţii au apărut în contextul în care cetăţenii chinezi au remarcat anulări masive de zboruri în întreaga ţară. Aproape 10.000 de zboruri – aproape două treimi din cele programate pentru acea zi – au fost anulate sâmbătă, în aceeaşi zi în care la Beijing a fost convocată o conferinţă cheie privind apărarea naţională şi reforma militară. Weibo, cea mai importantă platformă de socializare din China, a cenzurat rapid discuţiile legate de anularea zborurilor, declarându-le „zvonuri”, mai scrie Epoch Times

Xi, care a revenit în capitala Chinei pe 16 septembrie după ce s-a întâlnit cu Vladimir Putin la un summit regional în Asia Centrală, nu a apărut la reuniunea de la Beijing, dar a transmis instrucţiuni ca forţele armate să se concentreze pe pregătirea pentru război. În mod similar, a lipsit Wei Fenghe, generalul militar chinez ales de el, care ocupă în prezent funcţia de ministru al Apărării Naţionale a ţării.

Activităţile sale publice de atunci au constat în principal într-o scrisoare de felicitare cu ocazia Festivalului recoltei fermierilor chinezi, la 22 septembrie, şi alta, în ziua următoare, adresată presei de stat chineze China News Service, în care felicita publicaţia cu ocazia aniversării a 70 de ani de existenţă.

Niciun mare post de televiziune chinezesc şi nici oficiali nu au ieşit să dezmintă zvonurile care circulă, dar amploarea teoriei, oricât de neîntemeiată, reflectă un anumit grad de furie în interiorul ţării, au declarat unii analişti.

Sursa: https://www.hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ