Studiu îngrijorător. Aproape jumătate din tinerii români s-au gândit, măcar o dată, la suicid

50

48,9% dintre tineri susţin că au avut cel puţin o dată gânduri de suicid – rezultă dintr-un studiu care face parte din teza de doctorat a psihologului Mihai Copăceanu, „Starea de sănătate şi consumul de substanţe psihoactive în rândul tinerilor din România”.

Studiul reprezentativ la nivel naţional a fost realizat online în perioada februarie – mai 2019, pe un eşantion de aproape 10.200 de participanţi cu vârste între 16 şi 25 ani, cel mai des întâlnită fiind vârsta de 17 ani.

În ultimele şase luni, 21,5% dintre cei chestionaţi au avut perioade mai lungi în care s-au simţit depresivi. Conform studiului, 80,6% dintre respondenţi au o relaţie bună, acceptabilă şi chiar excelentă cu părinţii.

Studiul menţionează că sunt ponderi mai ridicate ale celor care au avut vreo tentativă de suicid şi care consumă mai frecvent cantităţi mari de alcool comparativ cu cei care nu au avut tentative de suicid. În timp ce 43,9% dintre cei care au declarat că nu se simt iubiţi şi susţinuţi de familie au avut măcar o dată tendinţa de suicid, doar 15,3% dintre cei care se simt iubiţi şi susţinuţi de familie au avut o tentativă de suicid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.