Studenții de la Politenica timișoreană pot obține diplome germane

200

Vizita de lucru desfășurată de o delegație a Universității Politehnica Timișoara în Germania, la invitația colegilor de la Universitatea Tehnică din Munchen, s-a concretizat prin semnarea unui nou acord de cooperare între cele două universități, care certifică continuarea bunei colaborări existente de peste 20 de ani.

”Continuarea acordului de dublă diplomă exprimă încrederea celei mai mari universități tehnice din Germania în calitatea procesului educațional din Universitatea Politehnica Timișoara. Faptul că suntem singurii parteneri din România ai reputatei universități germane ne onorează și ne obligă să păstrăm cele mai înalte standarde în activitatea educațională pe care o desfășurăm”, a precizat prof. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, rectorul UPT.

Acest acord, precum și posibilitățile de noi parteneriate identificate pe parcursul vizitei (domeniile știința Materialelor, Ingineriei Mecanică și Construcții), reprezintă încă o recunoaștere internațională pentru Universitatea Politehnica Timișoara.

A doua zi delegația UPT a vizitat Facultatea de Sport și Științele Sănătății. Decanul facultății a prezentat profilul acesteia și planurile de învățământ. Prin asocierea disciplinelor de sport, educație, mecanică și medicină a rezultat o specializare completă și deosebit de originală. Există posibilități de cooperare între TUM și UPT și în acest domeniu.

La finalul vizitei, rectorul UPT, Viorel-Aurel Șerban, a lansat o invitație colegilor germani, de a vizita UPT și de a extinde cooperarea între cele două universități.

Înființată în 1868, Universitatea Tehnică din Munchen are la ora actuală un număr de peste 40 000 de studenți și cuprinde 14 facultăți, trei centre integrate și șapte institute centrale de cercetare. 17 profesori și Alumni ai TUM sunt purtători ai premiului Nobel. Se subliniază faptul că, Universitatea Tehnică din Munchen este cotată pentru a treia oară consecutiv, ca ”universitatea germană numărul unu” în QS World University Ranking și în Reuters-Ranking ”Europe”s Most Innovative Universities” se clasează pe locul patru.

Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea Tehnică din Munchen au început colaborarea în 1993, iar în 2005 s-a semnat o addendă referitoare la acordarea unei diplome duble.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.