Străzi şi curţi inundate, copaci doborâţi de furtună – bilanţul ploilor de luni

Ploile de luni, 25 iulie, care au căzut peste judeţul Timiş, au lăsat şi urmări. În zona oraşului Făget pompierii au fost nevoiţi să intervină în mai multe situaţii de urgenţă.

Au fost inundate, în doar câteva ore de ploaie, 11 curţi şi grădini. Apa a acoperit de asemenea partea carosabilă de pe 6 străzi, stratul de apă având 20 de centimetri. S-a putut circula, dar cu mare dificultate. De asemenea, pompierii au ridicat de pe şosele 4 arbori doborâţi de vânt.

„În urma ploilor abundente din data de 25.06.2016, Stația de Pompieri Făget, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș a fost solicitată să intervină la inundații în 3 localități: Făget, Bichigi și Cladova. S-au deplasat, în sprijin și pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Lugoj. În total pentru înlăturarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase, au acționat 25 de subofițeri și un ofițer, cu 8 motopompe, 3 electropompe, 2 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 2 autospeciale de primă intervenție și comandă, un autocamion și alte două mijloace de transport”, declară pompierii de la ISU Banat.

Intervenția pompierilor militari a durat până după miezul nopţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Banatul a obținut oficial titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028 / VIDEO

Banatul a obținut oficial titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, la finalul vizitei de evaluare desfășurate de juriul internațional IGCAT în perioada 13–17 aprilie...

Campionat de kendama, expoziție de proiecte aerospațiale și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town

Ai acasă un mic jucător de kendama, un pasionat de știință și tehnologie aerospațială sau un iubitor de teatru? În acest weekend, la...

Citește și :