Strategia de Dezvoltare Integrată a Zonei Montane

100

Secretarul de stat Aurel Simion participă în perioada 17-21 octombrie 2022, în județele Harghita și Bistrița Năsăud, la întâlnirile dedicate proiectului „Consolidarea capacității administrative a MADR susținută de planificare strategică și un sistem de politici publice bazate pe dovezi, sistematizarea și simplificarea procedurilor de lucru cu mediul de afaceri și cu cetățenii din România, cu accent pe zona montană”, finanţat prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă.

La aceste consultări se reunesc reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și ai instituțiilor subordontae, membri ai Comitetelor Muntoase, autorități locale, fermieri, părțile interesate din mediul de afaceri local în domeniile agricultură, socio-economic, sănătate, educație și ONG-uri.

Aceste manifestări reprezintă o componentă a procesului de consultare al părților interesate, în cadrul Studiului de Diagnostic asupra Zonelor Montane, elaborat de Banca Mondială pe baza căruia va fi alcătuită Strategia de Dezvoltare Integrată a Zonei Montane din România de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale la Composesoratul Nicolești din județul Harghita și la Centrul de Cercetare și Inovare Lunca Ilvei, din județul Bistrița-Năsăud.

Astfel, luni, 17 octombrie 2022, în localitatea Nicolești au avut loc dezbateri și prezentări pe următoarele subiecte: diagnosticarea socio-economică a zonelor montane, cercetarea sectorului agroalimentar în zona montană, turism deep-dive (analiză detaliată a sectorului pentru identificarea avantajelor competitive, a specializării și a direcțiilor strategice ale acestuia pentru creșterea competitivității economice. Posibile viitoare direcții strategice: specializarea în eco-turism, în turismul de aventură, turismul gastronomic, etc.), evaluarea resurselor naturale/poluarea cu nitrați, abordarea procesului de consultare al părților interesate.

Aceleași teme de discuție vor fi abordate și în cadrul seriei de consultări din data de 20 octombrie 2022, în localitatea Lunca-Ilvei.

Prin aceste întâlniri, Banca Mondială urmărește să înțeleagă oportunitățile, nevoile și provocările de la nivelul instituțiilor publice, precum și să expună entităților publice interesate activitatea și metodologia serviciilor de consiliere rambursabilă.

Totodată, programul acestei săptămâni cuprinde vizite în teren efectuate cu scopul de a observa rolul formelor asociative în viața comunităților montane, nivelul de dezvoltare al sectoarelor și lanțurilor valorice specifice din zona montană, starea actuală a agriculturii și a sistemelor agricole din zonele montane. De asemenea, cei implicați vor avea ocazia să descopere cele mai bune practici locale în turism, biomasă și procesare alimentară, dar și să înțeleagă nevoile și angajarea în dialog în jurul domeniilor de oportunitate pentru viitoarea colaborare, ca urmare a discuțiilor care au avut loc în luna iunie 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.