2.1 C
Timișoara
vineri 2 ianuarie 2026

Strada Jiul, deschisă parţial până la prima zăpadă

Şoferii timişoreni ar putea primi o veste bună chiar înainte de prima zăpadă. Edilul şef din Timişoara anunţă deschiderea străzii Jiul, aflată în şantier de la începutul verii, chiar anul acesta.

Asfaltul nu a fost turnat încă, dar primarul susţine că dacă vremea este bună, operaţiunea nu va dura foarte mult. Până vor pica primii fulgi, conducătorii auto vor putea circula pe şosea. Nu se ştie câte benzi, din cele 4 proiectate, vor putea fi date în circulaţie. Cel mai probabil, spune primarul, două benzi vor fi folosite în continuare pentru organizarea de şantier.

Lucrările continuă şi la Pasajul Jiul. Primarul nu ştie stadiul lucrărilor, dar susţine că muncitorii sunt mobilizaţi. Urmază în perioada următoare cea mai grea operaţiune, aceea de introducere a structurii prefabricate, care trebuie să susţină liniile de cale ferată şi care va reprezenta în final pereţii pasajului. Vorbim despre o construcţie foarte mare care va fi introdusă sub infrastructura CFR prin presare. Operaţiunea va dura 48 de ore, timp în care circulaţia trenurilor ar putea fi afectată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Blocaje fără sfârșit pe liniile de cale ferată din Vestul României. Doar 60 de kilometri de cale ferată au fost modernizați în România în...

Asociația Pro Infrastructură susține că bilanțul anului 2025 la modernizări de cale ferată este unul „trist”, cu doar 60 kilometri de fir (simplu!) nou...

Se lansează licitația pentru transformarea Pieței Mocioni

Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru execuția lucrărilor de regenerare urbană a Pieței Mocioni. Transformarea unei suprafețe de peste 26.000 de metri pătrați...

Citește și :