-1.9 C
Timișoara
joi 22 ianuarie 2026

Licitație pentru construirea unei noi creșe în zona de nord a orașului

Primăria Municipiului Timișoara a lansat procedura de achiziție publică pentru proiectarea și construirea unei noi creșe în zona de nord a orașului, pe strada Ion Ionescu de la Brad. Investiția municipalității răspunde uneia dintre cele mai mari nevoi ale familiilor tinere: accesul la servicii de educație timpurie.

Noua creșă este gândită pentru copiii cu vârsta între 0 și 3 ani și va oferi un mediu sigur, prietenos și adaptat dezvoltării celor mici. Astfel, clădirea va include săli special amenajate, spații administrative, bucătărie proprie, grupuri sanitare adaptate și o zonă exterioară generoasă, cu locuri de joacă și spații verzi.

„Creșterea numărului de locuri în creșe a fost o prioritate constantă. În ultimii doi ani, am reușit să suplimentăm capacitatea sistemului public cu peste 100 de locuri, prin reamenajări și reorganizarea spațiilor existente. Totuși, aceste măsuri nu pot acoperi integral cererea anuală.
Finalizarea celor două creșe noi, de pe Bucovina și Bogdăneștilor, ne permite să adăugăm peste 100 de locuri suplimentare. Acestea vor fi incluse în sesiunea de înscrieri din luna mai 2026, iar activitatea va începe în viitorul an școlar, în parteneriat cu unități de învățământ”,
a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Proiectul municipalității prevede dotarea completă a spațiilor interioare: mobilier adecvat vârstei, pătuțuri, mese de înfășat și echipamente moderne pentru personal. În exterior, vor fi instalate echipamente de joacă omologate, alei pietonale, bănci și un sistem complet de împrejmuire.

Valoarea estimată a investiției este de 6.315.996,62 lei fără TVA, iar durata contractului este de 15 luni, incluzând atât proiectarea, cât și execuția lucrărilor. Firmele interesate pot depune ofertele până în data de 10.02.2026 pe sistemul electronic de achiziții la următorul link:
https://www.e-licitatie.ro/pub/notices/c-notice/v2/view/100203759.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană se lansează în 4 februarie, la Timișoara

Antreprenorii care inovează pot beneficia de finanțare, mentorat, marketing cu ajutorul Vest Ventures. Evenimentul de lansare va avea loc în 4 februarie, în cadrul...

Misiune economică timișeană în Țara Bascilor

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Enterprise Europe Network (EEN), invită firmele timișene să participe la prima misiune...

Citește și :