Știau ca se scufundă, dar au tăcut mâlc! Răspunde cineva pentru neregulile de pe Autostrada Vestului?

466

Autoritățile centrale se pregătesc să lanseze o nouă licitație de expertizare a celor peste 22 de km de autostradă Sibiu-Orăștie, care fac parte din A1, drumul de mare viteză ce ar trebui să lege Sibiul de vestul Europei, potrivit publicației sibiene Turnul Sfatului.

Presa sibiană sugerează că șefii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere ar analiza posibilitatea realizării unui tunel în zona dealului Bucium, unde au loc alunecările de pe lotul 3 de autostradă Sibiu – Orăștie.

”Ideile noii conduceri a CNAIR includ construirea, în cele din urmă, a unui tunel în zona alunecărilor de teren din Dealul Bucium, în timp ce juriștii Companiei se pregătesc de noi procese. Prin care să oprească cererile foștilor constructori italieni de revendicare a unor despăgubiri de 83 de milioane de lei. Pe care să le încaseze peste cele 602 milioane de lei, primite până la rezilierea contractului de execuție a autostrăzii”, scrie publicația menționată.

Realizarea unui tunel în zonă a fost dealtfel soluția recomandată în studiul de fezabilitate care a stat la baza licitației pentru realizarea proiectului. În 2011 compania italiană Impregilo a solicitat Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) înlocuirea tunelului cu un debleu.

Compania a acceptat iar Impregilo a început să taie dealul, progresiv pentru a realiza în lateral o pantă din ce în ce mai mică. S-a ajuns la punctul al care Impregilo săpase deja 3 milioane metri cubi de pământ însă era evident că tot soluția tunel este cea optimă. Deoarece însă compania italiană cerea pentru aceasta un 10% în plus la preț, dorind să fie plătită și pentru ce săpase până la acel moment, CNADNR a refuzat modificarea. Impregilo a continuat săpăturile și a mai adăugat 2 milioane de metri cubi săpați celor 3 milioane deja excavați.

LĂSAȚI UN MESAJ