Start la StudentFest

88

Zece zile de StudentFest, la Timişoara. Cel mai mare festival studențesc de artă și cultură din România, organizat anual de Organizația Studenților din Universitatea de Vest (OSUT), a dat startul unui manifest cultural, vineri seara, din Aula Magna „Ioan Curea”. Încă din prima zi a festivalului sunt aşteptate nume sonore, precum: Byron, Luna Amară, Cuibul, DOMINO, Kindlein, Late November, The Case, Teatrul Studențesc Thespis, Auăleu, Recul și mulți alții.

În prima parte a festivalului, pe lângă evenimentele deschise publicului larg, participanții își pot dezvolta abilitățile artistice, participând la o parte teoretică a fiecărui atelier, iar mai apoi vor aplica practic cunoștințele dobândite într-un concept pe care-l vor prezenta în ultimele 3 zile ale festivalului sub formă de expoziție sau performance, conform programului.

student fest (5)

StudentFest oferă publicului larg numeroase concerte ale unor trupe de renume, trupe tinere care vor lansa albume, dar și o mulțime de spectacole de teatru, proiecții de film, expoziții, conferințe, creații literare, spectacole de dans, design vestimentar, artă stradală, experimente și multe altele, toate evenimentele fiind cu intrare liberă. Mai multe acţiuni în mai multe locaţii.

„Așa cum arta de-a lungul timpului nu a murit, continuând să crească cu energie și devotament, având o „VIZIUNE” tot mai clară, așa dorim și noi încurajarea tinerilors pre a-și descoperi propria viziune, spre a se manifesta liber cultural. În aceste zile dedicate artei și culturii sunt invitați toți aceia care iubesc frumosul în diferitele lui forme și care vor să-l experimenteze, la StudentFest.” spune Bogdan CRIȘAN, coordonator general StudentFest .

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ