13.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

START donaţii la Timotion 10 – Timişoara se mişcă

Fundaţia Comunitară Timişoara şi Asociaţia Alergotura, co-organizatorii evenimentului Timotion, anunţă că, în prag de sărbători, se pot face fapte bune pe platforma Timotion, unde s-a dat startul la donaţii pentru 17 proiecte comunitare din judeţul Timiş.

Timotion este un eveniment cu tradiție în Timișoara, de 10 ani el aduce oameni, organizaţii şi companii împreună, iar impactul său major în comunitate se traduce prin: peste 26.000 de alergători și bicicliști participanţi la curse, peste 1.000 voluntari implicați, donaţii de peste 2.563.000 lei strânse pentru 146 proiecte comunitare care au adus schimbare în bine acolo unde au acţionat.
Organizaţiile care pot fi susţinute printr-o donaţie sunt:
● Asociaţia „Action for People”, cu proiectul „Împreună pentru șanse egale”
● Grupul de inițiativă ATLAS al Colegiului Naţional Bănățean cu iniţiativa „ATLAS – Clubul de robotică din CNB”
● Asociația „Colț de Banat”, cu proiectul „COPII. CARTE. COMUNITATE”
● Asociația „Copii și Zâne” care au imaginat proiectul „Și Pișcoțel merge în excursie!”
● Asociația „Educația la Sat” şi proiectul „Şcoala de vară la sat”
● Asociația „Little People Romania” – „Cursa împotriva cancerului la Timotion X”
● LOGS – Grup de Inițiative Sociale, cu iniţiativa „Timișoara #AlăturiDeRefugiați”
● Asociația „Micile Comori”, cu proiectul „Micile Comori – Dincolo de cuvinte”
● Asociația „Piticii Monei” şi iniţiativa lor „1.000 de cărți, 1.000 de suflete”
● Școala Gimnazială nr. 2, din Timişoara, cu iniţiativa lor denumită „Să dăm culoare școlii”
● Școala Gimnazială nr. 27, din Timişoara pentru „Biblioteca școlară, portal spre (lectură și) cunoaștere”
● Şcoala Gimnaziala Boldur cu „Laboratorul Educativ Itinerant”
● Asociația „Școala mamei junior” şi iniţiativa „Salvăm vieți contra cronometru”
● Asociația „Seeds of Kenosis” cu iniţiativa lor „Kenosis Education – educație de calitate pentru toți copiii din Cernăteaz, Giarmata”
● Asociația „Superhumans PSI” şi proiectul „Superhumans: minte sănătoasă în corp sănătos”
● Fundația „United Way Romania”, cu proiectul „CrossLectura – Creatori mici de povești mari”
● Asociația „Caravana cu Medici”, cu iniţiativa lor „Caravana cu Medici – consultații medicale gratuite”
„Timotion este o manifestare de «cursă lungă» a comunității, este locul unde oamenii își redescoperă sentimentul de apartenență la comunitatea timişoreană a generozităţii. Invităm oamenii să susțină cel mai frumos eveniment sportiv filantropic din comunitatea noastră și cele 17 proiecte comunitare propuse pentru ediția Timotion 10. La Timotion puterea comunităţii prinde formă şi îţi dă satisfacţia pe care o ai atunci când ai dat o mână de ajutor unui proiect care schimbă lumea în mai bine.” a declarat Daniela Chesaru, directoarea Fundației Comunitare Timişoara.

„Timotion: Timișoara se mișcă!” este un mecanism de finanţare, cu o componentă sportivă și filantropică, implementat de Fundaţia Comunitară Timişoara şi Clubul sportiv Asociaţia Alergotura, aflat la ediţia cu numărul 10.
Mai multe informații despre proiectele Timotion 10, obiectivele și formatul evenimentului, precum și despre organizatori, se găsesc la www.timotion.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Din ateliere – pe simeze. +40 de artiști timișoreni expun în Galeria Helios

„Prezențe artistice semnificative din atelierele Uniunii Artiștilor Plastici filiala Timișoara”. Așa se intitulează demersul plastic propus de o serie de artiști vizuali timișoreni. Este...

Primarul Timișoarei și președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport au agreat soluția optimă pentru secția de canotaj a CSM

Primarul Dominic Fritz și Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport și multipla campioană olimpică de canotaj, au agreat că soluția...

Citește și :