O „Europă cu două viteze”, o „Europe à la carte” (ca la restaurant) sau o „Europă cu geometrie variabilă”? Ce refuzau zgomotos ieri liderii importanţi ai Europei Occidentale, adică numai în urmă cu 5-6 ani, acceptă şi promovează azi cu o comică, falsă înţelepciune. Europa avea şi ieri, are şi astăzi cel puţin două viteze. Avem Zona Euro şi Spaţiul Schengen, şi avem ţări care au încă monede naţionale şi ţări care sunt în afara Spaţiului Schengen. Despre ce vorbeşte azi Jean-Claude Juncker, acelaşi care respingea violent acum câţiva ani orice discuţie despre o Europă cu două viteze? Capul UE vorbeşte, aparent fără să-şi dea seama, despre destrămarea organizaţiei, ba chiar o provoacă involuntar, iresponsabil. Şocul Brexit-ului va produce în cele din urmă un Euro-exit general?
Ţara care poate pune cu o singură viteză cruce Uniunii Europene este Franţa, liderul secund al Uniunii. Iar Marine Le Pen, aflată azi în fruntea sondajelor pentru primul tur al prezidenţialelor franceze din aprilie, a promis un referendum pentru ieşirea ţării sale din UE. Nu e exclus nici ca, înaintea Franţei, să abandoneze UE ţările cu cele mai mari probleme economice şi financiare, ca Grecia şi Italia, probleme cauzate chiar de UE şi mai ales de moneda ei. Dar şi noua preşedinţie americană a lui Donald Trump a început să dea o substanţială mână de ajutor la destrămarea UE. Noua echipă de la Casa Albă are un exemplu viu pentru a arăta ce înseamnă globalismul, liber-schimbul fără limite, iar Bruxelles-ul pare a fi capitala unui nou „imperiu al răului”. Uniunea Europeană a luat locul Uniunii Sovietice în imaginarul colectiv al celor ce încă mai cred în naţiune şi susţin protecţionismul raţional. Un al Treilea sau al Patrulea Reich, pentru că UE începe să fie identificată de toată lumea drept Noul Imperiu German de Apus, de Răsărit, de Centru şi de Sud, adică un imperiu de vreo 450 de milioane de suflete după ieşirea Marii Britanii.
Europa cu mai multe viteze e o ameninţare clară la adresa ţărilor membre din estul Europei. După ce au fost spoliate de activele majore, de mâna de lucru tânără şi calificată, şi transformate în pieţe de desfacere de mâna a doua, ţările din Est vor primi şi statutul de colonie a Germaniei, Franţei şi Beneluxului, iar votul lor va fi doar unul consultativ, adică apă de ploaie. Ce-i drept, se va oficializa astfel situaţia de fapt de ieri şi de azi. Aroganţa imperială a Germaniei, Franţei, Olandei şi a micului ducat Luxemburg, aroganţă care a forţat Marea Britanie să părăsească Uniunea, ni se afişează acum în toată splendoarea ei. Liderii germani şi francezi, împreună cu Jean-Claude Juncker, contează pe frica ţărilor din estul Europei de Rusia şi neîncrederea în preşedinţia lui Donald Trump pentru a rămâne în UE chiar şi cu noile aranjamente umilitoare pe care le vor propune încă de anul acesta, anul aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea organizaţiei.
Deşi lipsită de o clasă politică responsabilă şi matură, România e totuşi norocoasă pentru că are încă o monedă naţională şi pentru că are încă frontiere controlate (adică nu este în Spaţiul Schengen). Toate umilinţele de ieri ne pot asigura independenţa şi suveranitatea de mâine. Dar se preocupă cineva în ţara noastră de un plan post-UE, căci realitatea începe să semene din ce în ce mai mult cu un proiect post-UE? Cum scăpăm de actualii decidenţi de la Bucureşti, slugarnici, mărunţi şi fixaţi într-un trecut dispărut de mult?