Spitalul “Victor Babeş” din Timişoara a creat o zonă roşie, urmare a înmulțirii formelor severe de COVID

118

Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara a înfiinţat o Secţie de Pre-Terapie, ca urmare a creşterii accentuate a numărului de pacienţi cu forme severe şi foarte severe de infecţie cu SARS-CoV-2. Drept urmare, parterul Secţiei de Pneumologie fiind transformat în zonă roşie.

Au fost operaţionalizate 34 de paturi, în care vor fi internaţi pacienţii ce necesită suport respirator, dar pentru care nu se poate asigura procedura de intubare.

“Din păcate, în fiecare zi creşte numărul pacienţilor care ajung la spital cu forme foarte severe de boală, cu afectare pulmonară de peste 60% – 70% şi uneori chiar de 80% şi care, fără suport respirator, fără oxigen suplimentar, nu supravieţuiesc. Am fost nevoiţi să deschidem această secţie, întrucât Terapia noastră este mică şi nu facem faţă. În noua configuraţie, putem să le asigurăm pacienţilor pe care îi internăm în Secţia de Pre-Terapie tratamentul respirator de care au nevoie. Practic, această secţie funcţionează aproape ca o unitate de terapie intensivă”, spune managerul spitalului, Cristian Oancea.

În secţia nou creată nu se poate utiliza procedura de intubare. Pentru cei care au nevoie de intubare, va trebui căutată urgent o secţie de ATI cu paturi libere.

Pacienţii din Secţia de Pre-Terapie vor fi monitorizaţi şi consultaţi de un specialist ATI care se alătură echipei medicale din Secţia de Pneumologie.

Bolnavii vor putea fi conectaţi, dacă este nevoie, la aparatura de ventilaţie non-invazivă sau la aparatele de ventilaţie cu debit mărit de oxigen.

Medicul pneumolog Gabriel Geru, spune că de aseară până în această dimineaţă au fost internaţi 10 pacienţi aduşi cu ambulanţele din UPU-urile de la Spitalele Municipal şi Judeţean.

Managerul Cristian Oancea a subliniat că şi-a rugat colegii manageri de la Spitalele Judeţean şi Municipal să încerce să crească numărul de paturi destinate tratării pacienţilor cu forme medii şi chiar severe de COVID-19.
Sirsa: Radio Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ