Spitalul Județean din Timișoara, investiții majore în anul 2016. Ce mai urmează în 2017? VIDEO

303

Bilanțul anului 2016 în ceea ce privește investițiile majore din cadrul Spitalului Județean ”Pius Brînzeu” din Timișoara, se arată satisfăcător, declară conducerea. Investițiile au ajuns la suma de 7 milioane de lei, bani primiți de la Consiliului Județean Timiș, doar pentru reparații. Reparațiile au avut loc în secțiile de neurologie, cardiologie, chirurgie vasculară, neurochirurgie, diabet zaharat. În momentul actual compartimentul de explorări-funcționale este în plină renovare, deoarece își mută locația în fosta secție de imunologie, din cadrul institutului Oncogen.

Datorită investițiilor făcute în anul 2016, spitalul are o morgă complet reabilitată, care se ridică la standardele europene. Totodată Maternitatea Bega a beneficiat și ea de investiții majore. Aici a fost finalizată structura de termopan, astfel că au fost înlocuite toate geamurile maternității. Actualmente maternitatea desfășoară proceduri de renovare în cadrul mai multor saloane. Două săli de operație se află în reabilitare completă și vor fi funcționale după sărbătorile de iarnă. Spitalul a schimbat în totalitate și stația de sterilizare, care devenise un adevărat pericol atât pentru pacienți, cât și pentru personalul calificat. Aparatura necesară acestui sector a fost achiziționată cu finanțare de la Ministerului Sănătății.

”Suntem foarte mulțumiți de ritmul în care s-au desfășurat lucrările de modernizare și reparații. La blocul operator de la Chirurgie am renovat o sală de operație, iar acum suntem în curs de renovare pentru cealaltă sală de operație și ne apropiem de final. Putem spune că spitalul a aratătat mai mult ca un șantier decât ca o unitate medicală în anul 2016. Banii au provenit de la Consiliul Județean. Aici includem 7 milioane de lei pentru reparații și 9 milioane de lei pentru investiții. Noi am înaintat și demersurile pentru finanțările din anul 2017. În acest ritm estimăm că la sfârșitul anului 2017, cel târziu jumătatea anului 2018, Spitalul Județean va trece printr-o renovare completă și complexă, privind toate spațiile care compun spitalul”, declară managerul spitalului, Marius Craina.

Investițiile majore pentru anul viitor sunt preconizate în centrul de Mari Arși. Totodată, conducerea vizează fonduri alocate și laboratorului unde se prepară mâncarea. În momentul actual nu se mai gătește în spital, hrana fiind livrată în caserole de unică folosință, atât pacienților, cât și angajaților. Mutarea laboratorului într-un alt spațiu constituie o lucrare de mare anvergură. O altă investiție propusă, care se vrea finalizată în aproximativ un an și jumătate, este o extindere a compartimentelor de terapie intensivă la secția de politraumatologie, care nu mai face față cerințelor și nu mai corespunde normelor europene.

LĂSAȚI UN MESAJ