Spitalul de Boli Infecțioase, redeschis și pentru pacienții non-Covid 19

109

Primul spital din judetul Timiş dedicat COVID-19 s-a redeschis, azi, şi pentru pacienţi cu alte afecţiuni. Este vorba despre Spitalul de Boli Infectioase „Victor Babeş” din Timişoara, care a obţinut aviz pentru redeschiderea compartimentului de pneumoftiziologie în vederea tratării bolnavilor cronici.

Directorul medical, Voichiţa Lăzureanu, a declarat pentru Radio România Actualităţi că deocamdată se pot utiliza 75 de locuri, adică jumătate din capacitatea clinicii, urmând ca, în funcţie de evoluţia situaţiei pandemice, să se ia în discuţie extinderea acestora. În acelaşi timp, departamentul de boli infecţioase al spitalului, unde se mai află internati încă 17 bolnavi cu COVID-19,rămâne dedicat acestei patologii.

Au fost regândite circuitele medicale, iar toţi pacienţii sunt testaţi pentru SARS-CoV-2. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică, în zilele următoare se va analiza posibilitatea redeschiderii pentru pacienţii non-COVID şi a spitalelor-suport, respectiv Maternitatea Bega, Spitalul CFR şi Clinica de Dermatologie din Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.