Spitalele din Timişoara vor dezvolta un hub de terapii oncologice ultraperformante

141

Diagnosticarea şi tratamentul cancerului trece într-o nouă fază, în Timişoara, unde terapiile de cea mai înaltă performanţă, unice în această parte a Europei, de la Viena la Istanbul, precum radiochirurgia, care foloseşte cyberknife (bisturiul cibernetic) sau protonterapia, vor fi introduse în circuitul medical al celor trei spitale de stat din oraş.

În absenţa unui institut oncologic, Timişoara îşi va crea propriul hub destinat bolnavilor de cancer, iar Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş”, Spitalul Judeţean „Pius Brînzeu” şi Spitalul Municipal vor pune bazele unui consorţiu al spitalelor publice, în cadrul căruia Municipalul va fi unitatea care va primi masa mare a pacienţilor oncologici şi unde se va face „triajul” şi direcţionarea ulterioară a acestora, în funcţie de nevoi, spre celelalte două spitale, în funcţie de indicaţia specialistului, pentru intervenţii şi terapii ultra-specializate.

„Spitalul Municipal are cea mai mare parte dintre aceşti bolnavi, avem cele mai multe secţii de oncologie, inclusiv radioterapie, pentru pacienţii care au nevoie de ambele terapii. Am convenit cu colegii de la celelalte două spitale ca ei să se ocupe ţintit pe partea supra-specializată a radiochirurgiei, mai ales pe ceea ce înseamnă cyberknife, nişte nişe super-înguste de super-specializare care sunt extrem de scumpe şi de performante, dedicate anumitor tipuri de formaţiuni tumorale, urmând ca noi, care avem un background destul de impresionant legat de numărul de pacienţi pe care îi tratăm anual atât pe parte de radioterapie, cât şi pe chimioterapie, să continuăm partea de masă”, a declarat, pentru agerpres.ro, managerul Spitalului Municipal, Daniel Maliţa, specialist în imagistică.

Potrivit medicului, aceasta presupune achiziţia şi dezvoltarea de noi sisteme de radioterapie moderne şi dotarea, prin Ministerul Sănătăţii, cu un accelerator de particule pentru care primăria aproape a finalizat construcţia buncărului din curtea spitalului. Pe lângă acesta, conducerea Municipalului mai aplică pe diverse proiecte şi axe de finanţare să achiziţioneze alte două acceleratoare de înaltă performanţă, simultan cu îmbunătăţirea condiţiilor din cadrul clinicii de chimioterapie şi a secţiei de paliaţie, pentru a oferi servicii de masă, nu neapărat printr-o tehnologie foarte specializată, „ci pentru marea masă a pacienţilor care au nevoie de servicii oncologice, fără a face vreun rabat de la cea mai înaltă calitate a actului medical”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.