Spirt, pălării și ciocolată — povestea fostelor fabrici ale Timișoarei

183

Continuăm șirul poveștilor despre fabricile care făceau cinste Timișoarei și îi duceau renumele de mare poducător peste hotare. În numărul trecut al săptămânalului „Banatul Azi” am vorbit despre producția de lână și țesături, despre sutele de mii de utilaje agricole care veneau din toată țara, la Timișoara, pentru a fi reparate, și despre firma care a pus zâmbetul pe buzele copiilor înainte de 1990.

În acest număr, povestea merge mai departe și ne amintim de producția de spirt și solvenți, de ciocolata de calitate și de pălăriile care acum au ajuns la… antichități.

Un pasaj care să amintească de producția de solvenți

Solventul Timișoara a fost o companie producătoare de spirt. Prima fabrică de pe platforma uzinii a fost construită în 1869. Compania avea, în perioada comunistă, peste 3.000 de angajați, iar în 1997, circa 1.400. Societatea a intrat în lichidare în 1998, iar în ultimii zece ani combinatul a fost demolat aproape în întregime.

Solventul și-a încetat activitatea în 1998, după un faliment răsunător.

Activele societății au fost achiziționate de Valkiria Invest din București, care a obținut un certificat de urbanism pentru „construire ansamblu rezidențial și comercial”. Valkiria a vândut instalațiile și fierul vechi către firma constănțeană Pacifica Expert, care le-a revândut unei alte firme de pe malul Mării Negre, Intercom Prest, ce se ocupă cu eliberarea terenului de tot ce înseamnă fier vechi.

Interesul major: conducta care a trecut embargoul
Societatea Solventul era legată de combinatul sârbesc HIP Pancevo, din Serbia, printr-o conductă strategică lungă de 140 de kilometri. Prin această conductă, Solventul livra etilenă şi propilenă către combinatul sârbesc. Dar afacerea a fost stopată în urma embargoului impus Iugoslaviei de NATO. Însă, în plim embargo, conducta de 140 de kilometri livra în continuare carburant sârbilor.

„Ca efect al sancțiunilor impuse sârbilor, activitatea fabricii a fost oprită în anul 1997, în condițiile în care cea mai mare parte a producției, etilena și propilena, era furnizată către HIP Pancevo, din Serbia. Criza din Iugoslavia a provocat concedieri masive la Solventul, din cei aproape 2.000 de angajați fiind păstrați doar 150 de muncitori necesari la conservarea și paza instalațiilor”, aflăm de la istorici.

Acum, pe locul unde străjuia cândva Solventul, nu se mai văd decât buruieni și ruine. Cea mai mare parte a halelor a fost demolată. În puținele corpuri de clădire existente și-au făcut cuib oameni fără adăpost, iar zona este în paragină generală. Singurul lucru care va aminti de marea fabrică de solvenți este un pasaj ce se dorește a fi construit în zonă, peste râul Bega.

Pasajul Solventul ar urmă să lege malurile canalului, dar momentan auzim doar promisiuni de la autorități.

După ce s-au lovit de o problemă juridică a terenului, administrața Robu anunța, la începutul anului, că proiectul pentru construirea pasajului este în linie dreaptă. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, spunea că proprietarii terenului din zonă au decis să cedeze Primăriei o parcelă necesară pentru realizarea obiectivului. Astfel, autorităţile au început munca la studiul de fezabilitate şi la proiectul tehnic, promițând ca lucrările să fie încheiate în anul 2020.

„Am fost informat ieri că proprietarii domeniului Solventul și-au achitat toate datoriile către statul român, prin urmare, nu mai există niciun motiv să existe acel sechestru și proprietarii domeniului vor putea să își onoreze promisiunea făcută față de noi, de a putea să ne faciliteze realizarea pasajului Solventul, cu tot cu pod peste Bega și cu toată amenajarea complexă pe care o vom face în zonă”, a declarat primarul Timişoarei.

Planurile sunt, în mare, făcute. Dacă totul merge bine, anul viitor ar trebui să înceapă șantierul la pasajul din dreptul fostului combinat petrochimic Solventul. Calea de acces cea mai scurtă, din nordul orașului, care va lega sudul pe cale rutieră, va trece pe aici. A fost stabilit un traseu optim. Calea Bogdăneștilor va fi prelungită, pe sub calea ferată, până pe strada Gării, unde va exista un sens giratoriu. Aici ar urma să existe trei conexiuni. Una către gară, alta către canalul Bega, ce va putea fi trecută pe un viitor pod, iar o a treia cale, către vestul orașului.

Fabrica de pălării, prima societate pe acțiuni din Europa Centrală

Un atelier de pălării deținut în 1892 de Filip Lenstein a fost nucleul fabricii pentru care proprietarul de atunci a adus investitori austrieci, fondând prima societate pe acțiuni în domeniu din Europa Centrală. În 1900 „s-a construit principala clădire a fabricii, aflată pe malul drept al Begăi, pe actualul splai N. Titulescu, dispunând de un capital de 600.000 de coroane. S-au adus maşini şi specialişti din străinătate, în timp s-au înfiinţat reprezentanţe în Bucureşti, Budapesta, Paris, Londra sau Viena, iar pălăriile, de o calitate excelentă, erau extrem de căutate de pătura înstărită a societăţii din întreaga Europă, dar şi din SUA sau America de Sud”, se arată într-un documentar realizat de jurnalista Liana Păun.

Se produceau aici peste 750 de pălării pe zi, cu doar 80 de muncitori la începutul secolului XX, iar în 1938 fabrica își sporise producția și își triplase angajații lucrând în timpul Primului Război Mondial pentru armata austro-ungară. Naţionalizată în 1948, ca „Fabrica de Pălării Timişoara”, întreprinderea a continuat să lucreze inclusiv pentru MApN, iar din 1991 până în 1995 s-a privatizat prin MEBO, sub numele de PALTIM S.A.

Ce a rămas acum din fabrică? Halele mai stau în picioare, dar sunt în ruină. În curțile interioare, năpădite de buruieni și câini vagabonzi, și-au făcut loc mici ateliere de reparații auto, un club de muzică rock, un studio de dans și o cafenea. Însă au rămas neexploatate mare parte din clădiri. Voci suspecte spun că interesul imobiliar în zonă este uriaș și tocmai de accea nu se investește în revitalizarea fostei uzini, ci se așteaptă degradarea totală a clădirilor, pentru a fi puse la pământ.


Istoria dulce a Timișoarei, făcută una cu pământul

Timișoara era, cândva, un mare producător de ciocolată. Cine nu își amintește gustul deosebit al ciocolatei Kandia? Din păcate, și această filă de poveste industrială a devenit istorie. Povestea fabricii Kandia începe în anul 1890, când se puneau bazele unui mic atelier de zaharicale. Cinci ani mai târziu, acest atelier producea bomboane și ciocolată. Totul s-a dezvoltat într-un ritm amețitor, iar în anul 1923 afacerea avea câteva sute de angajați. S-a luat hotărârea de a se construi un nou corp de clădire, mai mare, care să permită o dezvoltare și mai rapidă a producției, iar dotările erau dintre cele mai performante pentru acea perioadă.

În anul 2003, fondul de investiții Rivta Gmbh a vândut societatea Kandia către compania Excelent din București, controlată de un vehicul de investiții al grupului Julius Meinl. Valoarea tranzacției a fost de 5,3 milioane euro. În anul 2007, Julius Meinl a vândut Kandia-Excelent către Cadbury, pentru suma de 100 milioane euro. În urma acestei tranzacții, Kandia-Excelent a devenit Cadbury România.

În anul 2010 compania Cadbury a fost achiziționată de către Kraft, care era deja prezentă pe piața românească, și astfel ar fi acaparat peste 70% din piață. Ca urmare, în iulie 2010, Julius Meinl a plătit mai puțin de 20 de milioane de euro pentru a redeveni proprietarul Kandia, compania Kraft fiind obligată de către Comisia Europeană să-și vândă acțiunile în totalitate.

În octombrie 2010, compania a revenit la vechea denumire, devenind Kandia Dulce.

Compania este listată la Bursa de Valori București. În iulie 2010, Kandia deținea o cotă de 10–20% pe segmentul tabletelor din ciocolată, cu brandurile Kandia și Laura, 5–10% din vânzările de praline și 10–20% din segmentul batoanelor de ciocolată. Compania deținea în portofoliu brandurile de ciocolată Kandia, Rom și Laura, prăjitura Măgura, bomboanele Sugus și Silvana.

După ce fabica timișoreană a fost vândută, halele din orașul de pe Bega au fost abandonate. O vreme au stat acoperite de o plasă de protecție pentru că picau bucăți din imobil.


A venit apoi anul 2015, care a adus sfâșitul ultimelor ruine ce aminteau de ciocolata timișoreană. Atunci clădirile au fost culcate la pământ, și acum, pe locul unde s-a născut brandul Kandia sunt doar bălării și grămezi de moloz. În urmă cu 10 ani, un investitor privat promitea că va ridica aici o clădire rezidențială. Până acum însă nu s-a făcut niciun pas.

LĂSAȚI UN MESAJ