17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Specialiștii pământului au fost apreciați în cadrul Galei Premiilor USAMVB 2017 – foto-video

Aula Magna „Iulian Drăcea‟ a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara, s-a dovedit a nu destul de mare pentru câți doritori au fost să ia parte la un eveniment deosebit.
Miercuri s-au adunat specialiști în științele agricole, studenți, foști studenți cadre didactice și conducerea Univesității pentru a participa la cea de-a șasea ediție a Galei Premiilor USAMVB pentru anul 2017. Evenimentul este dedicat celebrării și premierii celor mai înalte performanțe academice atinse de cadrele didactice în domeniile educației, cercetării, inovării și promovării naționale și internaționale a universității bănățene cu profil agricol și de medicină veterinară.
După cum a mărturisit rectorul Alin Cosmin Popescu, anul 2017 a fost unul din cei mai buni ani din istoria instituției. S-au câștigat premii internaționale, au fost adjudecate proiecte internaționale cu parteneri din țările vecine. Profesorii dar și studenții sunt implicați în cercetări de înaltă tehnologie ca în orice universitate de top din lume. Chiar și la sport s-au clasat foarte bine tinerii ce vor să devină agronomi. Dar cel mai mare câștig este de fapt coagularea unui colectiv unit ce are ca scop principal ridicarea cât mai sus a nivelului învățământului bănățean.
Pentru că efortul merită apreciat cu acest prilej au fost decernate diplome de recunoaștere a valorii, medalii și chiar unele premii valoroase pentru mai multe secțiuni. De la cei mai titrați cercetători până la tineri ce abia pătrund misterele științei toți cei ce au avut rezultate au urcat emoționați pe scenă pentru a ridica diploma. Un moment emoționant a fost și participarea celui mai vârstnic absolvent agronom ce a terminat școala chiar la prima promoție de după înființare.

Momentele foarte sobre au fost încălzite de colindele frumos horite de nou înființatul Ansamblu Artistic „Agronomia” ce a debutat acum pe o scenă adevărată. Sunt tineri studenți ce pe lângă studiu doresc să ducă mai departe și tradițiile culturale și folclorice auzite de fiecare în zona lui de proveniență. Artiștii în devenire ar fi vrut să cânte mai multe dar rigorile impuse de doliul pentru regele adormit întru Domnul au scurtat programul. S-au limitat doar la cântările de Crăciun.
De fapt întreg scopul evenimentului a fost să-i răsplătească pe angajaţii Universităţii care s-au implicat şi au muncit cel mai mult. Partea artistică a fost doar un adaos binevenit.
„A devenit o tradiție să premiem excelența în cercetare, excelența în zona didactică. Vrem să scoatem în evidență acel premiu Opera Omnia acordat unui dascăl care a împlinit o frumoasă vârstă. Este și o Gală a premierelor, pentru că vom deschide Fundația Excelsior Alumni, fundația universității noastre. Foarte importante sunt premiile acordate zonei de licee. Vor fi puse în evidență cele șase licee din zece județe care vor primi premiu substanțial material pentru modul cum au tratat cu seriozitate colaborarea dintre universitate și liceeni care acum se regăsesc că și studenți la USAMVB”, a transmis rectorul universității, Alin Cosmin Popescu.
Evenimentul a fost deschis printr-un moment trist și nedorit. Rectorul Universității a anunțat deschiderea unei cărți de condoleanțe în memoria ctitorului facultății de Agronomie Maiestatea Sa Regele Mihai I. După ce a notat câteva rânduri în deschiderea volumului a invitat pe oricine are un gând pios sau o amintire despre defunctul suveran să le aștearnă în carte.

În finalul galei a fost anunțată lansarea unei campanii de ajutorare „Nobil pentru oameni” pentru ajutorarea a două domnișoare cu mari nevoi. Una din studente se află într-un mare impas al vieții sale ca și o fetiță de doar zece ani. Ele vor fi ajutate cu fondurile donate de participanții la gală. Pentru gestul lor toți au primit o fotografie personală ca amintire.

Participanții abia așteaptă deja gala viitoare ce precis se va desfășura sub auspicii mai fericite decât acum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Icoanele de Laz, bijuterii expuse la Muzeul Satului Bănățean

Expoziția  „ICOANE DIN TRANSILVANIA, ICONARUL FLORIN POENARIU – TEZAUR UMAN VIU” s-a deschis pentru public la Muzeul Satului Bănățean. În clădirea Corpului B, aflat...

Lucrări de spălare a rețelelor Aquatim

Pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție, luni, 29 aprilie, între orele 9-14 se va întrerupe furnizarea apei în Căpăt, Dubești, Colonia Fabricii...

Citește și :