Sorin Bălu: Băieții respectă programul săptămânal, dar așteaptă ședința conducerii

57

Sorin Bălu, antrenoul principal al echipei de fotbal de liga a III-a, CSC Dumbrăvița, rămâne optimist în legătură cu viitorul clubului alb-verde, chiar dacă multe entități sportive din România se pregătesc de desființare.

“Decizia federației de a îngheța campionatul poate ne avantajează, poate nu. Clubul nu mai are cheltuieli cu baremurile pentru arbitrii și cu deplasările. Jucătorii însă respectă programul săptâmânal, vorbesc cu ei, dar evident că la final mereu mă întreabă de situația financiară. Am înțeles că sâptămâna asta se va organiza o ședință la care vor participa cei din conducerea primăriei și cei din fruntea clubului. Am vorbit cu Radu Țoancă (n. red. directorul CSC Dumbrăvița), cu Florin Macavei (președintele secției de fotbal CSC Dumbrăvița) și cu Arpad Miklos (viceprimar Dumbrăvița), cu toții m-au asigurat că vom continua. Din păcate, la multe echipe din Liga 3 – chiar la cluburi din județul nostru – planează o incertitudine”, ne-a declarat Sorin Bălu.

Fiindcă majoritatea cluburilor din Liga 3, peste 50 din cele 78 rămase active, au trimis către FRF chestionare în care au bifat varianta ”Înghețarea campionatului cu validarea clasamentelor existente”, forul condus de Răzvan Burleanu a decis suspendarea definitivă a sezonului de Liga 3 – a anunțat săptămâna trecută liga2.ro.

Astfel, niciun club nu va retrograda, dar trebuie lămurit care vor fi cele cinci promovate în Liga 2. În acest moment, Aerostar Bacău (S1), Unirea Slobozia (S2), Progresul Spartac (S3), U Craiova 1948 SA (S4) și Fotbal Comuna Recea (S5) sunt pe primele locuri. CSC Dumbrăvița a terminat Liga 3 – Seria a IV-a pe locul 6.

Sursa: dumbravitatv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.