Sondajul – atac care s-a întors împotriva primarului Robu

242

Atacurile politice au început deja. Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care declarase că nu își ataca contracandiații la funcția de edil-șef, l-a atacat pe Facebook pe Dominic Fritz, printr-un sondaj. Rezultatul este unul cu efect de bumerang, pentru că internauții nu au fost de partea lui Robu de aceast dată.

„În toată istoria, în Timișoara, partidele, fără excepție și-au pus drept candidat de Primar persoane cu ocupații proeminente: profesori universitari, medici,ingineri,arhitecți etc.Asta și din respect față de funcția în sine,față de oraș și față de votanți. Denotă,oare,respect pt Timișoara,ca în 2020,să i se propună drept Primar,un șomer / întreținut? Întreb de principiu, depersonalizat și vă rog să analizați la rece. O fac din dragoste față de oraș și din responsabilitate”, a scris, duminică, Robu, pe Facebook.

Luni dimineața, peste 70% dintre respondeți au răspuns că vor un șomer la conducerea primăriei. Sondajul a fost dat jos de pe pagina edilului șef, ceea ce i-a adus și mai multe critici. A fost însă repostat, cu rezultate cu tot. Între timp, Fritz i-a răspuns lui Robu, tot pe Facebook, și îl convoacă la o dezbatere.

„Sistemul vechi începe atacurile disperate. Bineînțeles că nu atacă ideile mele pentru Timișoara, ci atacă, cu minciuni, persoana mea – altfel ar fi prea evident că ei nu au, de fapt, nicio idee pentru Timișoara, în afara propriilor interese. (…) Salariul meu lunar în Administrația Prezidențială Germană a fost, până în septembrie 2019, 4.670 de euro net. Mult mai mulți bani decât am avut nevoie, așa că, în ultimii ani, am reușit să pun o bună parte deoparte. 2. Din octombrie 2019, după ce am fost nominalizat drept candidatul USR la Primărie, mă dedic 100% acestui proiect de a transforma Timișoara alături de toți timișorenii care s-au săturat să fie conduși de USL (adică de frăția PNL-PSD). Am pus pe pauză activitatea mea profesională, la care mă pot întoarce oricând”, este o parte a răspunsul lui Samuel Fritz, pentru Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.