Sondaj prin SMS! Pacienții externați din spitale vor fi întrebați despre calitatea actului medical…

248

Jumătate dintre pacienții externați din spitale vor fi întrebați prin SMS despre calitatea actului medical, posibile acte de corupție, interacțiunea cu cadrele medicale, dar și despre curățenia din spital. Ministerul Sănătății introduce, acest nou mecanism de măsurare a satisfacției zilele acestea. Operațiunea se va realiza prin SMS si formular web, scrie hotweek.ro.

Se estimează că se vor trimite 5.400.000 de SMS-uri în toate rețelele naționale. Răspunsul pacienților va fi anonimizat și apoi înregistrat într-un sistem informatic dezvoltat gratuit pentru Ministerul Sănătății de Serviciul pentru Telecomunicatii Speciale. SMS-ul de răspuns va fi gratuit pentru pacienți.

Situația rezultată din centralizarea datelor și analiza acestora va fi publicată trimestrial pe site-ul transparenta.ms.ro, administrat de Ministerului Sănătății și dezvoltat de GovITHub.

„în acest moment, măsurarea satisfacției pacienților se bazează pe formulare tipărite care sunt completate de pacienți în timpul internării, iar apoi introduse într-un sistem centralizat de către angajații spitalului. Această metodologie distorsionează rezultatele și nu oferă o situație reală a experienței pacientului în spital”, mai arată Ministerul Sănătății.

Sursa: hotweek.ro

LĂSAȚI UN MESAJ