Șoferii certați cu bunul simț, amendați pentru că au parcat pe locurile persoanelor cu handicap

62

Lipsa locurilor de parcare îi face pe unii șoferi să încalce orice normă de bun simț. O dovedesc amenzile date celor care își lasă mașinile pe locurile destinate persoanelor cu handicap.

Polițiștii locali au primit mai multe sesizări referitoare la faptul că șoferii perfect sănătoși își lasă autoturismele pe locurile special amenajate pentru cei cu probleme fizice.

”Astfel de probleme au fost sesizate în ultimele zile, luându-se măsurile legale de sancționare, pe străzi precum Liege, 16 Decembrie, Ana Ipătescu, Pictor Zaicu, Hector, Fântâna Albă, Luceafărul, Ghirlandei, Aștrilor. De la începutul acestui an au fost aplicate la acest capitol un număr de 133 sancțiuni contravenționale”, transmite Poliția Locală Timișoara.

Amenzile pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.