17.2 C
Timișoara
miercuri 8 mai 2024

Soarta ștrandului Termal începe să se clarifice


De mulți ani vechiul și celebrul ștrand cu apă caldă de pe malul Begheului a avut parte de schimbări de stare și de proprietar. Unele cam la limita legii. Primarul Dominic Fritz crede că a descâlcit situația neclară de până acum. Iată mai jos opinia dânsului în această chestiune.



„Am zis că nu mă opresc. Victorie definitivă la Înalta Curte împotriva celor de la Ștrandul Termal.
Pentru anii în care au folosit ilegal terenul de pe malul Begăi, acum trebuie să plătească bugetului local 7 milioane lei, plus 31.000 euro/lună până la eliberarea terenului.
Vorbim de un teren de aproape 13.000 mp din domeniul public pe care din 2014 l-au folosit ilegal, fără să plătească un leu.
E un alt caz în care tergiversarea lucrurilor prin tertipuri juridice a făcut ca ilegalitatea în mijlocul orașului să ne râdă în față.
De aceea, am pornit în 2021 un proces de evacuare, care a așteptat decizia de la Înalta Curte. Acum îl repunem pe rol. De aceea, am pornit în 2022 un proces în anticipare ca să cerem răspunderea personală a patronului pentru a recupera prejudiciul. Știm că firma lui e în insolvență. De aceea, anul acesta am semnat dispoziție să-și demoleze singur clădirea privată pe care a ridicat-o fără autorizație pe acest teren public – tocmai din banii furați orașului.
Teren cu teren recuperăm malul Begăi. Amenajăm acolo un Coridor Urban Verde unde timișorenii se vor putea plimba, face sport, petrece timp în natură.
În curând urmează buldozerele. Și ne revedem în instanță pentru celelalte șmenuri.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :