Simultanul naţional de scrabble așteaptă concurenți puternici

156

Președintele Clubului de Scrabble FITT Tim-Team, Laurean Ieremeiov, face o nouă invitație celor ce cred că știu să joace sau sunt deschiși să învețe un joc de inteligență la concurs.

Sâmbătă, 24 martie 2018, de la ora 10, la Casa Tineretului din Timişoara, sala 218, va avea loc a doua ediţie a Simultanului naţional de scrabble din acest an, organizat de Clubul de Scrabble FITT Tim-Team în parteneriat cu Federaţia Română de Scrabble şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş.

Competiţia este deschisă tuturor cunoscătorilor acestui joc, iar toate rezultatele primesc puncte de clasament în cadrul campionatului naţional individual (seniori şi tineret), cu atât mai semnificative cu cât numărul participanţilor într-un centru de simultan este mai mare.
Probele de concurs sunt un duplicat completiv şi o problemă de scrabble integral parţial, ambele fiind probe care se vor desfăşura la turneele programate să înceapă din 29 martie la Botoşani (Campionatul de perechi seniori şi tineret, precum şi Campionatul individual şi pe echipe de tineret, etapa I).

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.