13.1 C
Timișoara
vineri 13 iunie 2025

„Silver Medal” pentru volumul „Deutsche Literatur und Kultur im östlichen Europa – Aktuelle Paradigmen und Tendenzen”, apărut în 2024 la Editura Universității de Vest din Timișoara, distincție obținută în cadrul Book Salon Euroinvent 2025

Comunitatea academică a Universității de Vest din Timișoara (UVT) are bucuria de a anunța că volumul „Deutsche Literatur und Kultur im östlichen Europa – Aktuelle Paradigmen und Tendenzen”, apărut în 2024 la Editura Universității de Vest din Timișoara în colecția „Biblioteca de cercetare”, coordonat de Laura Cheie, Beate Petra Kory și Grazziella Predoiu, a fost premiat cu „Silver Medal” în cadrul Book Salon Euroinvent 2025.

Euroinvent – Expoziția Europeană a Creativității și Inovării – este un eveniment aflat la cea de-a XVII-a ediție, organizat de Forumul Inventatorilor Români, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, EUROPE DIRECT Iași (structură-gazdă: Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecția Mediului București, în parteneriat cu numeroase organizații internaționale, cu susținerea Autorității Naționale pentru Cercetare, aflată în subordinea Ministerului Educației și Cercetării.

Euroinvent reunește peste 600 de invenții și proiecte din domenii precum inginerie, medicină, agricultură, mediu și educație, oferind cercetătorilor și inventatorilor din peste 30 de țări o platformă pentru a-și prezenta ideile și a colabora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Număr de locuri în creștere pentru admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara

Pentru anul de învățământ 2025-2026, Ministerul Educației și Cercetării a alocat Universității Politehnica Timișoara 2300 de locuri bugetate la ciclul de licență, în creștere...

SIGMA – o moștenire educațională în mișcare. Două evenimente dedicate influenței grupului SIGMA, în contextul aniversării a 35 de ani de la reînființarea Facultății...

Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara (UVT), în parteneriat cu Fundația Art Encounters și Galeria Jecza, organizează două evenimente...

Citește și :