„Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).
Așa a răspuns arhidiaconul Ștefan acuzațiilor lui Caiafa. Cel mai grav era că îndemna poporul să urmeze învățăturile unui dulgher tânăr dar foarte înțelept. Acesta avea să fie condamnat la moarte de același Caiafa pentru vina de a fi susținut că este Fiul lui Dumnezeu.
Nici Ștefan nu avea să scape. A fost bătut cu pietre până la moarte. Diaconul Ștefan a fost găsit vinovat de blasfemie și condamnat la moarte prin lapidare. După pronunțarea sentinței, conform Noului Testament, el a avut o teofanie, spunând: „Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. El a fost dus înafara cetății, unde a fost ucis cu pietre, devenind primul martir – primul ucis pentru că mărturisise credința în Iisus. Urmând exemplul acestuia, în clipa morții el cere iertare pentru cei ce îl ucid. Conform Noului Testament și tradiției creștine, printre cei ce l-au judecat și care au asistat la uciderea lui s-a aflat și Saul, convertit ulterior la creștinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel.
Sfântul Ștefan este considerat drept primul mucenic sau martir creștin condamnat la moarte de autorități. Potrivit Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați ”plini de Duh Sfânt și de înțelepciune”, aleși de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni și care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, precum și datorită credinței sale profunde și puterii sale de a săvârși minuni și semne, Sfântul Ștefan a fost numit și arhidiacon.
Mormântul Sfântului Ștefan a fost descoperit în anul 415. Din anul 560 osemintele sale s-ar afla împreună cu osemintele arhidiaconului roman Laurențiu (d. 258) în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.
Toți creștinii de azi chiar după două milenii își amintesc de fapte acestuia și-l prăznuiesc imediat după Nașterea Domnului. Creștinii apuseni pe data de 26 decembrie iar răsăritenii pe 27 decembrie.