Serbia, între Est si Vest. Rusia e pregătită să-i ofere armament sofisticat

127

Serbia, o ţară candidată la aderarea în Uniunea Europeana, întreţine relaţii strânse şi cu Rusia, fapt ce nu este văzut cu ochi buni de blocul occidental, mai ales că, după cum afirma vicepremierul rus Dmitri Rogozin, Rusia este pregătită să ofere armament sofisticat, inclusiv sisteme de rachete S-300, Serbiei.

„Suntem pregătiţi să susţinem direct aliatul nostru Serbia în achiziţionarea de armament, inclusiv sisteme de rachete S-300”, a declarat Dmitri Rogozin în cursul unei vizite la Belgrad.

Serbia este interesată de cooperarea tehnică şi militară cu Rusia, a declarat, la rândul său, preşedintele sârb, Tomislav Nikolici, după întrevederea cu Dmitri Rogozin.

„Serbia nu va solicita concesii, deşi avem motive să avem aşteptări mari din partea Rusiei”, a subliniat Nikolici.

Preşedintele Serbiei a amintit că Guvernul Croaţiei depune eforturi pentru achiziţionarea unor sisteme antibalistice din Norvegia.

„Nu intenţionăm să declanşăm război cu Croaţia”, a dat asigurări Nikolici, exprimând recunoştinţă pentru „preocupările Rusiei privind securitatea Serbiei”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.