Senatorul de Timiş Vasile Blaga, audiat la DNA

261

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a sosit luni dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Acesta a declarat la sosire ca a fost citat ca martor într-o dosar înregistrat în cursul acestui an pe rolul parchetului anticorupţie.

„Am fost chemat în calitate de martor în dosarul 175/2016”, le-a declarat Vasile Blaga jurnaliștilor, precizând că nu are „habar” despre ce e vorba.

Vasile Blaga a declarat la plecarea de la sediul DNA că dosarul vizează un accident uşor produs în data de 5 septembrie 2016. Amintim ca la acea dată maşina lui Vasile Blaga, un BMW din 2011, a fost implicată într-o tamponare, la volan aflându-se chestorul Liviu Popa, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor.

Vasile Blaga a stat la DNA circa 30 de minute.

Blaga a precizat, în legătură cu accidentul, că el este acela care i-a solicitat chestorului să scoată maşina din când în când pentru că este vorba despre un autovehicul vechi şi nu e bine să nu stea nepornită o perioadă îndelungată de timp.

Copreşedintele PNL a adăugat că accidentul a fost unul uşor, rezultând într-un far spart şi bara de protecţie îndoită.

Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.