Se reia deratizarea și dezinsecția, la Timișoara. Se stropește din aer și terestru

188

Autoritățile locale anunță că operațiunile de deratizare și a dezinsecției se reiau, de la mijlocul lunii septembrie. În Timișoara, oamenii se plâng de abundența muștelor, a țânțarilor și a altor insecte enervante.

În consecință, din 16 septembrie se vor executa servicii de deratizare, dezinsecţie terestră şi aeriană pe domeniul public al Municipiului Timişoara.

Produsele folosite sunt:

• Deration Pellet, având substanţa activă Bromadiolone, pentru combaterea rozătoarelor;

• Permex 22 e având substanţa activă Permetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi

• Detral Super având substanţa activă Deltrametrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi

• Vectobag WG având substanţa activă Bacillus thrugiensis, pentru combaterea larvelor;

• Cymima Plus , avand substanţa activă Cipermetrin, pentru combaterea ţânţarilor adulţi

„Crescătorii de albine sunt rugaţi ca în perioada menţionată să ia toate măsurile care se impun în vederea protejării albinelor, respectiv scoaterea stupilor de albine în afara ariei de stropire; în caz contrar Primăria Municipiului Timişoara şi SC Coral Impex sunt absolvite de orice responsabilitate. Menţionăm ca substanţele utilizate sunt avizate de Ministerul Sănătăţii”, transmite Primăria Timișoara.

Pentru ca tratamentele să aibă o eficienţă ridicată, autoritățile fac apel la toţi timișorenii să ia măsuri urgente de efectuarea curăţeniei în gospodăriile proprii şi de combatere a muştelor, ţânţarilor şi a altor insecte producătoare de disconfort.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.