6.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Se clatină scaunul lui Isărescu? Șeful Băncii Naționale, acuzat de delațiuni de poliție politică

Potrivit jurnaliştilor platformei online Ziare.com, colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a aprobat o notă prin care îi atestă lui Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, statutul de colaborator al fostei Securităţi.

Conform procedurii, CNSAS va sesiza Curtea de Apel Bucureşti, chemată să confirme sau să infirme verdictul Colegiului.

„Colegiul a aprobat Notă de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatare pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, pentru următoarea categorie de persoane:

– art. 3 lit. q (guvernatorul Băncii Naţionale a României, preşedinte, vicepreşedinte de banca şi membrii consiliului de administraţie din sectorul bancar) – 1 persoană”, se arată în comunicatul dat de instituţie după şedinţa din ziua de marţi, 9 iunie, a Colegiului.

Mai multe surse din instituţie au confirmat, pentru Ziare.com, că acest punct trei al comunicatului de presă se referă la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, ar fi semnat zeci de note despre colegi şi diplomaţi pentru Securitatea comunistă, înainte de 1989, sub numele de cod „Manole”. Informaţia a apărut în premieră în spaţiul public românesc în 2017, după o investigaţie a cotidianului România Liberă.

Sursa: adevarul.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :