Se aleargă „La Petrovaselo în vie”, la final de aprilie

Ajunsă la a 10-a ediție, competiția sportivă de alergare în natură „La Petrovaselo în vie”, organizată de Alergotura, are loc anul acesta la final de aprilie. Amatorii de „trail-run”, un tip de traseu caracterizat de frumusețile naturii, dar și expus capriciilor acesteia, mai au câteva zile la dispoziție pentru a se înscrie pe pagina evenimentului: lapetrovaseloinvie.ro.

Alergătorii pot opta pentru una dintre cele trei curse: Bendis 5 km, Ovaș 14 km și PV Gran Cru 28 km, care au un traseu șerpuitor printre vii, pe coline, pe poteci de pădure, de-a lungul unui lac, prin satele Cralovăț și Petrovaselo și pe drumuri de țară, oferind o priveliște ce-ți taie răsuflarea – totuși, ar fi bine ca alergătorii să nu pățească acest lucru.
Edițiile precedente s-au dovedit foarte diferite între ele, alergătorii fiind încercați de intemperii, fie că au avut parte de soare arzător, fie de ploaie, vânt și noroi. De fiecare dată, la final îi aștepta porția de gulaș fierbinte și la fel se va întâmpla la această ediție aniversară. De asemenea, par cipanții vor putea ridica sticla de vin inclusă în chitul de participare.

Crama Petro Vaselo Winery, gazda evenimentului, a adus anul acesta modernizări semnificative atât tehnologiei de vinificație, cât și zonei de recuperare, unde se vor aduna alergătorii la finalul curselor. Tot cu ocazia ediției aniversare, gazda oferă o reducere de 7% la cumpărăturile făcute la magazinul cramei.
Detaliile legate de ridicarea chiturilor de participare vor fi comunicate în preajma evenimentului, locația de distribuire a acestora fiind Iulius Town, partener constant al evenimentelor Alergotura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un teren de peste 2.000 mp de pe malul Bega va fi eliberat de Primăria Timișoara pentru extinderea unui parc

Primăria Municipiului Timișoara continuă eliberarea malurilor Begăi de construcții ilegale ridicate pe terenurile orașului. O suprafață de peste 2.000 mp de pe bulevardul Pârvan...

Acțiuni de dezinsecție terestră și deratizare în luna iunie

Primăria Municipiului Timișoara continuă și în luna iunie acțiunile de dezinsecție terestră pe domeniul public al orașului pentru combaterea căpușelor, a țânțarilor și a...

Citește și :