Orice dascăl, chiar cu mai puțină experiență la catedră, poate spune că, de o vreme, în sistemul românesc de învățământ e un haos generalizat.
Avem o nouă Lege a Învățământului, spun mai marii din minister. De fapt, nu avem nimic. Cel mult o propunere legislativă făcută pe genunchi de „specialiști” în nimic, care nu au nici măcar jumătate de oră de predare la clasă, după cum spune un profesor timișorean. Într-o singură zi au venit în jur de 30 de propuneri de modificare și armonizare a legii. Normele de aplicare încă nu există. Noua structură a anului școlar, cu nouăți cel puțin stranii (cum ar fi vacanța de schi) nu este înțeleasă de nimeni.
Ministrul Cîmpeanu a avut surpriza să vadă în câteva ore mai mult de 9.000 de semnături care îi cereau demisia. În scurt timp, numărul acestora a crescut la 24.000. Toate datele sunt consemnate pe site-uri oficiale — nu sunt bârfe la colț de stradă. Edu.ro oferă cifre extrem de îngrijorătoare. Conform site-ului, aproape 4.000 de școli din România funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, după cum anunță ministrul Lucian Bode: „Ne confruntăm cu o problematică sensibilă, reprezentată de securitatea la incendiu a clădirilor în care funcționează unitățile școlare”. Iar peste 370 de școli și grădinițe din România sunt relocate din motive de reparații, situație pe care ministrul Sorin Cîmpeanu o cataloghează astfel: „Practic, eu o consider o veste foarte bună…”.
Învățământ timișean nu se abate de la scenariul aceluiași film prost, ce rulează la începutul fiecărui an școlar. În fiecare vară dascălii, elevii și autoritățile răsuflă cu ușurare că au scăpat cumva cu fața curată dintr-un lung șir de peripeții și au trecut cu bine un hop ce părea de netrecut. Se fac promisiuni ferme că de la toamnă totul va străluci de curățenie și elevii vor fi primiți în condiții „muuult mai bune!”.
Urmează o lungă vară fierbinte, numai bună de zugrăvit, vopsit, reparat instalațiile sanitare și tot ce ține de infrastructura unui proces educațional în pas cu secolul în care ne aflăm. Dar cele trei luni mari și late trec foarte repede. În primele două e prea cald, apoi, nu sunt fonduri suficiente, pe urmă se întâmplă tot felul de lucruri neprevăzute. Muncitorii mai pricepuți au treabă în străinătate, pe bani adevărați. Și mereu lucrul începe cam în ultimele trei săptămâni bune de muncă. Se face apel la voluntariatul părinților, care vin, adesea, să dea și ei o mână de ajutor. Mamele își suflecă mânecile și spală perdele, freacă podelele sau pun pe pervazuri câte un ghiveci cu flori. Tații bat cuie ori mai sudează câte un gard sau câte o poartă.
Evident că directorii de școli declară, oficial, că totul e bine și că nu sunt mari probleme. Într-o discuție mai „off record”, mai de taină, oftează însă adânc și spun că ar mai avea nevoie de încă două luni de șmotru serios. Inspectoratul școlar ne promite în fiecare an că nu vor mai exista clădiri fără toate autorizațiile de funcționare în regulă. Sau că nu va mai exista niciun robinet blocat, ori, dimpotrivă, ce curge permanent, parcă uitând că în unele unități de învățământ (e drept, tot mai puține) nici măcar apă curentă nu există.
Problema națională a „toaletelor din fundul curții”, ce face, în această perioadă, deliciul promteristelor de la posturile de televiziune, este aproape rezolvată la noi în județ, dar, totuși, nu în integralitate.
Sunt însă și școli de ciclu gimnazial ce strălucesc ca un pahar de cristal. Dar Timișoara, de pildă, ca toate orașele mari, are și martiere mărginașe. Unde nu prea există școli model (cum ar fi celebra Generală 30, în care se pompează fonduri și se fac planuri de extindere). Avem școli și în Plopi sau Freidorf. Și în Kuncz, unde e nevoie de cizme de cauciuc pentru a ieși toamna din perimetrele lacustre ale cartierului.
Problema infrastructurii școlare este una a contrastrastelor duse la limită. Există școli care se descurcă. Adică, pe lângă un management implicat, au de partea lor și comitete de părinți care au reușit să atragă unele sponsorizări sau chiar fonduri europene, pe lângă banii de la primării. Majoritatea liceelor din oraș au sedii renovate, cum este celebrul „Loga”. Dar întâlnim școli unde nu se întâmplă mai nimic. Banii de la buget fiind insuficienți, sunt distribuiți destul de arbitrar.
O știre de ultimă oră anunță că Primăria Timișoara are în derulare achiziția publică pentru proiectare și execuție lucrări aferente obiectivului de investiții „Proiect Tehnic, Documentația de avizare a autorizației de construire și execuția lucrărilor de reabilitare a acoperișului la Liceul Teoretic „J.L. Calderon” (corpul de clădire în care a funcționat fosta Școală Generală nr. 28), de pe str. C. Sălceanu nr. 11”. Însă acum, în prag de septembrie, nu e cam târziu să se repare un acoperiș, când în orice moment pot începe ploile de toamnă?
Lucrările fac parte dintr-un program mai amplu al primăriei, de reabilitare a infrastructurii școlare învechite, respectiv hidroizolarea clădirilor de școli și grădinițe. Deși rezolvarea sună bine în aparență, problema va mai persista câțiva ani acolo unde nu este un director descurcăreț.
Un dascăl care a dorit să rămână anonim aduce și un exemplu pozitiv din mediul rural. La Beregsău Mare, datorită implicării, dar și a fondurilor comunitare, a rezultat o școală „cum nici la oraș nu există”. Totuși, satele mai mici încă au școli cu clase comasate din lipsă de cadre calificate.
Începerea școlii în 5 septembrie aduce cu sine și alte necazuri. În cel mai bun caz, manualele vor veni în jurul datei de 15. Așadar, în cele 10 zile… Se putea începe, conform tradiției, pe data de 15 și nu era nicio diferență.
O altă problemă cu care se confruntă cancelariile și secretariatele școlare o reprezintă transferurile de elevi de la o clasă la alta, sau chiar de la o școală la alta. În foarte multe cazuri nu sunt locuri disponibile pentru rezolvarea situațiilor. Părinții sunt, adesea, îndrumați să caute altă școală, în apropiere.
Această stare de fapt ne-a fost relatată de un părinte cu domiciliul în Dumbrăvița, care nu-și poate înscrie copilul la cursuri. Nu mai sunt locuri. Acum încearcă la Școala Gimnazială nr. 7 din Timișoara (cea mai apropiată), dar, totuși, în altă localitate decât cea de rezidență — o unitate de învățământ de asemenea supraaglomerată.
Haosul pare mai mic în județul nostru, dar tot haos rămâne.
