Schimbare dramatică a vremii! Ce ne așteaptă zilele următoare

403

Un noul val de aer polar aduce în România, în următoarele zile, ninsori, viscol şi temperaturi de până la -15 grade Celsius.

Specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au anunţat că în perioada 11 – 18 februarie se va depune un strat nou de zăpadă la munte, dar şi ploi, lapoviţă şi ninsori răzleţe în restul teritoriului.

Cu toate că, în depresiuni, în noaptea de miercuri spre joi, temperaturile vor atinge chiar şi o minimă de -15 grade Celsius, valorile termice se vor situa peste cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a țării.

Marți, vremea va fi în general închisă, iar valorile termice vor fi în scădere spre mediile caracteristice perioadei.

În regiunile vestice, nordice și centrale, precum și la munte, vor predomina ninsorile, iar în est și sud-est se vor semnala mai ales ploi ziua și precipitații mixte noaptea.

Vântul va avea intensificări în toate regiunile, dar îndeosebi pe crestele montane, spulberând zăpada.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 8 grade, iar cele minime se vor situa între -9 și 1 grad.

Vremea va continua să se răcească miercuri. Cerul va avea înnorări temporare și va ninge slab, local la munte și pe arii restrânse în restul teritoriului, ziua mai ales în sud, iar noaptea îndeosebi în vest și nord-vest.

Vântul va avea intensificări în regiunile estice și la munte, spulberând zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 6 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -15 și 0 grade.

În intervalul 14 – 16 februarie valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. Trecător vor mai fi precipitații, în general slabe cantitativ, predominant ninsori.

sursa: observator.tv

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.