17.2 C
Timișoara
miercuri 8 mai 2024

Accident mortal urmat de scandal, pe un drum din Caraș-Severin

O femeie de 64 de ani, din Bocşa a fost accidentată mortal după ce a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure. Evenimentul rutier s-a produs pe DN 58 Reşiţa-Caransebeş, în apropiere de km 8. Ulterior, șoferul a fost agresat de familia victimei.

A fost nevoie de intervenția oamenilor legii pentru a aplana conflictul. „Din primele cercetări rezultă că o femeie de 64 de ani, din Bocșa, în calitate de pieton, ar fi traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, moment în care ar fi fost accidentată mortal de un autoturism care circula regulamentar, pe DN 58 , dinspre Caransebeș spre Reșița, condus de un bărbat de 68 de ani din județul Arad”, anunță polițiștii.

După producerea accidentului, conducătorul auto și pasagerul dreapta față din auto ar fi fost agresați fizic de rudele victimei de 64 de ani, care i-ar fi distrus autoturismul. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cele 2 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.

„Scandalul a fost aplanat, s-a efectuat cercetarea la fața locului. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, lovire și alte violențe și distrugere, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :