Şase suspecţi de trafic de droguri, aşteptaţi la audieri la DIICOT, în vestul ţării

76

Şase suspecţi de trafic de droguri de mare risc, cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani, sunt aşteptaţi, joi, pentru audieri, la sediul DIICOT- Biroul Teritorial Caraş-Severin, după ce procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara au efectuat trei percheziţii domiciliare.

O cultură outdoor de cannabis a fost descoperită de DIICOT în urma a trei percheziții în Timiș și Caraș-Severin. Procurorii și mascații, alături de polițiști, au mai găsit în casele suspecților 300 de grame de fragmente vegetale uscate, pregătite pentru distribuire, instrumente folosite la prepararea dozelor, precum și un pistol.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, unul dintre suspecţi, a cultivat droguri de risc pentru consum propriu precum și în scopul distribuirii acestora. În vederea realizării activității infracționale suspectul şi-a procurat instrumentele necesare din mediul online, procedând ulterior la cultivarea drogurilor, activitate care s-a realizat la domiciliul său, într-o comună din județul Timiș, unde acesta și-a amenajat un adevărat laborator”, a transmis DIICOT.

Distribuirea drogurilor s-a făcut atât în Timiș cât și pe raza județului Caras-Severin, fie în mod direct, fie prin intermediari, de asemenea consumatori de droguri, contra unor sume de bani. La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Caraş – Severin vor fi aduși la audieri 6 suspecţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.