Şase sirieni, depistaţi trecând ilegal frontiera peste fluviul Dunărea, cu o ambarcaţiune

42

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – I.T.P.F. Timişoara au depistat şase cetăţeni sirieni, care au încercat să intre ilegal în ţară traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni.

În data de 02.08.2020, în jurul orei 00.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin – judeţul Mehedinţi au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, o ambarcaţie care a intrat în apele teritoriale româneşti, după care s-a întors.

Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă, în urma căreia au depistat şi reţinut la malul românesc al Dunării, pe direcţia localităţii Ostrovul Corbului, şase cetăţeni străini, toţi bărbaţi.

Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Siria, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor, persoanele au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România cu barca, pe teritoriul statului vecin fiind ajutaţi de către un cetăţean străin. Aceştia intenţionau să-şi continue deplasarea spre ţări din vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.