Şase persoane, între care patru copii, decedate după ce casa le-a fost cuprinsă de flăcări

63

Autorităţile din Cluj au declanşat, duminică dimineaţă, Planul Roşu de Intervenţie, după ce şapte persoane, între care cinci copii, au fost găsite inconştiente într-o locuinţă cuprinsă de flăcări. Un singur băiat de 14 ani prezenta semne vitale şi a fost transportat la spital, doi adulţi şi patru copii fiind declaraţi decedaţi.

”Pompierii din cadrul Detaşamentelor Turda, 1 şi 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineaţă, cu trei autospeciale, o autoutilitară pentru transport victime multiple, trei echipaje SMURD şi cinci SAJ pentru a acorda asistenţă medicală de urgenţă pentru şapte persoane găsite inconştiente, în urma unui incendiu care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Nicolae Teclu din municipiul Turda”, a transmis, duminică dimineaţă, ISU Cluj.

Sursa citată a precizat că pompierii au evacuat de urgenţă, din două încăperi aflate în flăcări şi inundate cu fum, doi adulţi şi cinci copii, cărora le-au acordat primul ajutor calificat.

”A fost declanşat Planul Roşu de intervenţie începând cu ora 6.05. Unul dintre copii, respectiv un băiat de 14 ani, prezenta semnale vitale şi a fost transportat de urgenţă la spital de către un echipaj SAJ”, au mai precizat autorităţile.

Acestea au precizat că au fost aplicate manevre de resuscitare mai bine de o oră pentru patru copii şi doi adulţi, de către salvatori SMURD, SAJ şi pompieri, însă fără a readuce semnalele vitale pentru niciunul dintre aceştia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.