Sărbători de iarnă la Comloșu Mare. Video

338

Tot județul Timiș este cuprins de frenezia pregătirilor de Sărbătoare. La deal sau la câmpie (că munți nu prea avem), colindătorii au pornit pe la casele cunoscuților. Cu dube ori cu instrumente de suflat sau doar cu vocea, au scos din lada cu amintiri din bătrâni câte un colind. Ori mai vechi și aproape uitat, ori din cele mai moderne ce se aud pe la toate posturile de televiziune.

Copii și tineretul din Comloșu Mare gătiți cu straie de sărbătoare au pregătit și ei colinde din cele mai frumoase. Se vede că s-au pregătit intens pentru a face bună impresie. Au cântat și au urat de bine tuturor celor ce au vrut să-i asculte cu poarta și inima deschisă. Sunt elevi la școala din localitate de la toate clasele, inclusiv cele de liceu.

Cel ce se ocupă de instruirea tinerilor artiști este nimeni altul decât un entuziast iubitor al cântecului și folclorului în general, Cezar Cojocaru, preotul ortodox al localității. Nu doar de colinde se ocupă cu tinerii săi învățăcei, ci și de o formație artistică a tinerilor ce au ajuns deja dincolo de hotare cu măiestria lor. Un demn urmaș al părintelui este feciorul său ce se instruiește la Școala Populară de Artă din Timișoara și găsește timp să fie și instructorul colegilor săi la jucat și interpretat folclor bănățean.

La o margine de țară, acolo unde se termină harta, se află o localitate destul de întinsă cu cu gospodării mari și așezate ce a dus departe faima locurilor bănățene. Comloșu Mare, după cum spun localnicii, este o insulă mai aparte în conglomeratul de localități din zona noastră.

Tradiţia colindatului se păstrează încă în majoritatea satelor, iar la Comloşu Mare, se încearcă și perpetuarea tradiţiilor. Comuna are de trei ani un ansamblu de dansuri populare, format din tineri şi bazat pe tradiţiile locului. Colinda este unul din aceste obiceiuri fără de care nu se pot închipui sărbătorile. Numai în anul trecut, tinerii din Comloşu Mare au umblat cu colinda peste 1000 km. În seara de Ajun se merge cu colinda până la 4-5 dimineaţa, iar a doua zi se colindă la Biserica satului.

Aici ,,au descins” reprezentanții Asociației pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș pentru a testa potențialul zonei. Delia Barbu, directorul asociației, crede că vecinătatea Jimboliei și a două puncte de trecere a frontierei pot reprezenta o atracție locală.

Un gospodar ce a ținut să nu îl apuce sărbătorile fără a sacrifica porcul crescut bine doar cu grăunțe din gospodărie este Nicolae Rusu. Pregătit totul de cu seară și dimineața devreme a pornit la treabă. Singurul rabat de la vechile tradiții a fost asomarea porcului cu un glonț așa cum cer regulile europene. Tot după regulă, meșterii au trebuit să închine un păhăruț de răchie fiartă în sănătatea gazdei.

În rest, pârlirea cu paie, spălarea, curățarea și tranșarea au decurs ca în vechime. Sigur că după pârlirea cu paie, meșterii ai mai finisat putin și cu arzătorul cu gaz. Dar astea sunt atribute modernității. Au pătruns tehnologii mai noi și la sat. Meșterul ne povestește pe scurt că știe mai multe tehnici. A învățat de la consătenii germani din zonă, ce au cam plecat cu toții în alte zări, tehnici diferite cum ar fi opărirea porcului cu apă fierbinte. O altă tradiție veche a tranșării pe scândura porții de la grădină a fost abandonată. Aici există un mecanism cu cabluri și cu scripete și manivelă ce permite ridicarea carcasei în aer și lucrul în perfectă curățenie.

Probabil că mirosul imbietor de șoric pârlit a ajuns până departe. La un moment dat au apărut ca de niciunde chiar președintele Consiliului Județean, Călin Dobra, însoțit de primarul Ovidiu Ștefănescu și consilierul Adrian Negoiță ce au lăsat un moment treburile administraței și au venit să asculte colindele și să vadă cât de pătruns este șoricul.

În ciuda aparentei vechimi de trăire pe aceste meleaguri bănățene, comunitatea este destul de nouă. Sunt coloniști veniți în căutarea unui trai mai bun de pe meleagurile oltenești. De aici și limba literară vorbită fără prea multe regionalisme locale ca în satele din pustă din împrejurimi. Părintele Cojocaru explică astfel lipsa accentului arhaic la tinerii săi elevi.

„Zona aceasta de pustă a Banatului este o zonă de interculturalitate, aici au trăit unguri, români, şvabi sau sârbi şi am împrumutat unii de la alții obiceiurile…Încercăm să păstrăm cât de cât tradiţiile atât cât se mai poate”, povestește preotul Cojocaru.

LĂSAȚI UN MESAJ