Saracens schimbă liniile în prima deplasare

112

Campioana României la rugby pregătește prima deplasare a Superligii, programată vineri în capitală. Saracens își propune obținerea a cinci puncte pe terenul codașei CSM Olimpia București.

Runda cu numărul trei a Superligii propune și primul duel extern pentru cea mai bună echipă românească, SCM Timișoara Saracens. Băieții antrenați de Grainger Heikell merg pe terenul lui CSM Olimpia București, o echipă incomodă la precedentele dueluri directe. Timișorenii cred că nici de această dată nu va fi altfel deși bucureștenii au falsat startul sezonului și au pierdut ambele partide.

”Nu e deloc ușor să joci contra lor, ne-au oferit întotdeauna o bună replică, iar când am jucat la ei au fost întotdeauna meciuri strânse. Aş vrea să cred că nu vom cădea într-o capcană, să credem despre ei că sunt slabi, după ce au pierdut la Iaşi. La ei sunt şi câţiva dintre foştii noşti componenţi, deci putem considera că au cunoştinţe despre jocul nostru”, a precizat antrenorul neo-zeelandez de pe banca campionilor.

Heikell a anunțat că vrea să îi vadă la treabă și pe jucătorii folosiți mai puțin sau deloc în prima disputa. Nu mai puțin de 11 schimbări vor fi făcute în primul 15 față de confruntarea cu băimărenii: Aholelei, Rădoi, Pungea, Mureșan, Ianuș, Ikamanu, Pretorius, Calle, Zaharia, Sefanaia, Conache.

Partida CSM Olimpia – SCM Timișoara Saracens se va disputa vineri, ora 17, în direct pe Dolce Sport fiind devansată cu o zi față de programarea inițială din cauza funeraliilor Reginei Ana.

Șase oameni în echipa etapei

În altă ordine de idei trebuie spus că Saracens are cei mai mulți jucători în echipa ideală a etapei a II, rundă în care vă reamintim a învins-o pe CSM Știința Baia Mare cu 19-12. Șase rugbiști de la Timișoara se regăsesc în XV-le încropit de oficialii FRR: pilierul Edmund Aholelei, flankerii Vasile Rus și Stelian Burcea, mijlocașul Vali Calafeteanu, aripa Viliami Moala și centrul Jack Umaga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.