Șanse pentru copiii cu deficiențe mintale din Lugoj

95

Copiii cu deficiențe mintale din Lugoj beneficiază, din acest an, de un centru modern, unde participă la terapii menite să le îmbunătățească viața socială. Totul după o investiție a Consiliului Județean Timiș.

Este vorba despre copiii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Lugoj. Aici a fost finalizată construirea unui nou corp de clădire destinat terapiilor specifice. Suma alocată de către CJT pentru acest obiectiv s-a ridicat la 800.000 lei.

De asemenea, a fost achiziționat un microbuz școlar necesar asigurării transportului copiilor care locuiesc în satele din apropierea Lugojului sau în zonele periferice, fără acces la mijloace de transport în comun.

„Sunt de părere că dacă nu investim în educație, condamnăm copiii la o viață mediocră. Astfel, am considerat necesar să aducem condițiile de studiu în normalitate, să eliminăm o barieră în dezvoltarea lor. Ceea ce am realizat la Lugoj anul trecut multiplicăm și la celelalte școli aflate în administrarea Consiliului Județean, în funcție de necesități. Chiar de curând, am lansat un proiect, pe fonduri europene, de reabilitare a școlii Iris din Timișoara”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

Pe lista principalelor obiective de investiții pe anul 2018 s-au mai aflat achiziționarea a două centrale termice și ignifugarea podului clădirii destinat internatului, pentru asigurarea securității la incendiu. De asemenea, au fost înlocuite conductele subterane de alimentare cu agent termic la corpul de clădire al internatului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.