Sânge pentru Unire: Cutremurătoarea poveste a doi avocaţi din vestul țării, martiri ai Marii Uniri

147

FAMILIST ŞI PATRIOT. Ioan Ciordaş, născut Ciurdariu, a fost unul din cei şapte copii ai unei familii de preoţi. Deşi greco-catolic, a fost nevoit să-şi maghiarizeze numele de familie în timpul studiilor la Liceul Premonstratens din Oradea. Ulterior, student la facultatea de Drept din Cluj, s-a căsătorit cu Vioara, fiica fruntaşului beiuşean Vasile Ignat, cu care a avut trei copii: Ovid, Xenia-Vioara şi Amos-Tiberius Viorel

Începutul anului 1919 a fost în Bihor mai tulbure decât perioada Primului Război Mondial. După ce la Oradea era semnată, pe 12 octombrie 1918, Declaraţia de Independenţă a românilor din Transilvania, iar pe 1 Decembrie, la Alba Iulia, se hotărâse unirea cu România, decizia politică trebuia transformată în faptă.
Pentru desăvârşirea actului, Armata Română a intrat în Transilvania, ajungând în Bihor în aprilie, dar rămăşiţele armatei ungare, încercând să ţină cu dinţii de teritorii, au comis fapte de o barbarie greu de închipuit. Între ele, şi asasinarea atroce a doi avocaţi unionişti din Beiuş, Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, deveniţi martiri ai luptei pentru Unire, pe care n-au apucat s-o vadă aievea…

Dezordine şi atrocităţi

Încă din decembrie 1918, împotriva românilor transilvăneni care au participat la Marea Adunare Naţională din Alba Iulia au fost declanşate acţiuni sistematice de prigoană. În ianuarie 1919, soldaţi maghiari şi secui se organizau în grupuri paramilitare al căror scop era destabilizarea societăţii prin furt şi teroare. Practic, vechiul comitat Bihor a devenit scena a două fenomene: devastările mercenarilor maghiari şi secui, iar apoi bolşevismul, regim instaurat în luna martie şi care s-a dedat la urmăriri, percheziţii, intimidări şi arestări în rândul delegaţilor de la Alba Iulia.

Roman Ciorogariu, episcop ortodox al OradieiRoman Ciorogariu (foto), viitor episcop ortodox al Oradiei, nota în jurnalul său „Zile trăite” că pe finalul iernii „rând pe rând se ivesc secuii cu deviza Pentru Ardeal la chipiu, Legiunea morţii cu craniu la chipiu, gărzile de oţel… marinarii, honvezii, poliţia de graniţă, unii mai turbaţi decât alţii şi împopoţonaţi cu feliu de feliu de pene, ca nişte indieni”.

Cea mai activă a fost o divizie de secui alcătuită din resturi ale unor regimente de la Cluj, Braşov, Dej, Sibiu, Mureş, cu soldaţi cunoscuţi pentru violenţele săvârşite împotriva etnicilor români. Participanţii la Adunarea din 1 Decembrie 1918 au suferit confiscări, au fost bătuţi, mulţi refugiindu-se în păduri sau prin alte localităţi. Unii au fost legaţi în propriile case, iar locuinţele le-au fost devastate. În unele cazuri, precum la Sighiştel, zeci de ţărani au fost pur şi simplu asasinaţi prin împuşcare, ceea ce a făcut ca pe 19 aprilie, în ripostă, peste 100 de etnici maghiari să fie lichidaţi de Armata Română în Tărcaia şi Grădinari, lângă Beiuş.

Apărătorul românilor

Două dintre cele mai cunoscute victime ale bandelor improvizate de militari unguri şi secui au fost avocaţii beiuşeni Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, asasinaţi barbar în noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919.

Ioan Ciordaş, delegat oficial al comitatului Bihor la Marea Adunare Naţională de la Alba IuliaNăscut în Betfia, la 1877, Ioan Ciordaş (foto)a fost delegat oficial al comitatului Bihor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Îşi făcuse studiile universitare la Academia de Drept din Oradea şi la facultatea de Drept din Cluj, iar revenit în Beiuş s-a implicat în viaţa culturală fondând, împreună cu profesorul Ioan Buşiţia, Reuniunea de cântări Lyra. Ulterior a devenit preşedinte al Casinei Române, care organiza diferite activităţi culturale, şi a pus umărul şi la fondarea altor entităţi locale, precum Institutul de Credit şi Economii Drăganul ori Librăria şi Tipografia Doina, susţinând biserica şi şcoala românească, organizând evenimente şi chete pentru plata învăţătorilor din şcolile confesionale.

Ca avocat, Ciordaş a luat apărarea etnicilor români în numeroase procese politice. În noiembrie 1918 a fost ales preşedinte al Consiliului Naţional Român din Beiuş, apoi al celui din Oradea, una din primele sale misiuni fiind organizarea Gărzilor Naţionale Române.

Naţionalist de mic

Mai puţin cunoscută e activitatea lui Nicolae Bolcaş, născut în 1882 în satul Remetea şi devenit, după terminarea studiilor juridice la Cluj, avocat şi doctor în Drept, la fel ca Ioan Ciordaş.

În monografia „Oameni din Bihor”, Teodor Neş  îl descria pe Bolcaş drept „exemplul select al intelectualului român, impulsiv, neînfricat, gata să riposteze la orice observaţie ce i-ar jigni demnitatea personală de român”.

Autorul arăta că spiritul naţionalist l-a cuprins de la o vârstă fragedă: „Încă de copil arăta o fobie pentru tot ce era unguresc. Odată, băieţandru încă, a smuls brâul cu tricolorul unguresc dela o fetiţă”. Implicarea sa în acţiunile pro-româneşti din Beiuş a început în studenţie, abandonându-le temporar, din cauza înrolării pe front.

O crimă sălbatică

În 2 aprilie, Ioan Ciordaş a aflat că urma să fie arestat de soldaţii secui, unele mărturii din arhive arătând că se aştepta la asta, spunând „Noi n-o să ajungem în România Mare! Vom fi sacrificaţi înainte de a ni se împlini visul”. Deşi ar fi avut timp, a refuzat totuşi să fugă din Beiuş.

La fel ca Nicolae Bolcaş, a fost ridicat din casă la miezul nopţii de 3/4 aprilie. La ora 2 noaptea, un tren cu un singur vagon i-a dus în comuna Lunca, unde erau cantonaţi câteva sute de secui. Au fost coborâţi în câmp, lângă „o firmă de lemne”, iar apoi „au fost aruncaţi într-o groapă din fundul grădinii lui Hasan, săpată la un metru de vâlceaua ce trece pe acolo, numită Apa vărzarilor, lungă de 5 şi lată de 3 paşi”, după cum arată investigaţia efectuată ulterior.

Amândoi au fost torturaţi sălbatic de secui: li s-au scos ochii, au fost schinguiţi şi apoi împuşcaţi, iar în final abandonaţi într-o groapă comună. Tot în raport se arată că „faţa dr. Ciordaş era de tot desfigurată, (…) ceafa şi întreg capul i-a fost sdrobit într’un mod bestial. (…) Tot asemenea era sdrobit capul dr. Nicolae Bolcaş”. La deshumare, au fost recunoscuţi doar după îmbrăcăminte şi obiectele personale.

„Plângea cerul…”

Din 4 aprilie şi până după intrarea Armatei Române în Beiuş, despre cei doi nu s-au ştiut decât zvonuri, ba că au fost duşi undeva în detenţie, ba că ar fi scăpat din mâinile secuilor şi ar fi trecut munţii. În numele familiei Ciordaş, beişeanul Traian A. Pinteru a stabilit o recompensă de 3.000 de coroane pentru orice persoană care ar fi oferit date precise referitoare la cei doi avocaţi, iar Primăria Beiuş a oferit şi ea o recompensă de 1.000 de coroane. Timp de două săptămâni nu s-a aflat, însă, nimic despre soarta lor. Abia la câteva zile după intrarea Armatei Române în Beiuş, pe 24 aprilie, a fost descoperită groapa cu cele două cadavre.

Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş (foto) au fost reînhumaţi în Beiuş pe 25 aprilie 1919, preotul Petru E. Papp relatând că „vineri după Paşte, cele două coşciuguri, cari închiseseră în ele mândria Bihorului şi nădejdea poporului, fură aduse la Beiuş. Plângea cerul, plângeam noi toţi. (…) Niciodată glasul clopotelor n-a fost mai jalnic ca atunci”.

Anchetă dificilă

avocatul orădean Aurel LazărAncheta în cazul dublei ucideri a început în mai 1919, la cererea lui Aurel Lazăr (foto), antrenând avocaţi, oameni politici şi numeroşi localnici. Cercetările au avansat greu, iar autorii asasinatului au trebuit căutaţi intens. „Răspunderea o poartă toţi, dar mai ales Verböczy şi adjutantul său, locotenentul Ürmösi (…) amândoi beţi”, se arată în raportul final al anchetei despre doi comandanţi ai secuilor.

Procesul asasinilor a avut loc abia în mai-iunie 1925, în Oradea. Mureşeanul Magos József a fost acuzat de crimă şi condamnat la 9 ani de închisoare (ulterior sentinţa a crescut la 12 ani), iar Sachs Henrich a primit 1 an şi 3 luni (apoi fiind achitat), iar alţi acuzaţi au fost achitaţi din lipsă de probe.

Dubla crimă, revoltătoare prin sălbăticia cu care a fost comisă, a rămas reprezentativă pentru cei care, în faţa schimbării istoriei, s-au agăţat cu disperare de ultimele resturi ale statului ungar, cu preţul renunţării complete la orice urmă de umanitate. Iar amintirea lui Ciordaş şi Bolcaş rămâne o temă de reflecţie pentru oricine vrea să înţeleagă situaţia complicată din Bihor de la finele Marelui Război.


OMAGIU MARTIRILOR
Ciordaş şi Bolcaş în conştiinţa publică

Memoria avocaţilor-martiri Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş este păstrată în mod special în zona Beiuşului. În semn de recunoştinţă pentru activitatea lor, în parcul central al urbei a fost dezvelit la 16 iunie 1935 un monument având chipurile lor sculptate în basorelief pe soclu, la baza acestuia fiind gravată deviza „Viaţa mea este a poporului meu”. Realizarea monumentului a fost finanţată de Uniunea Avocaţilor din România, iar inaugurarea s-a făcut în prezenţa ministrului Cultelor, Alexandru Lapedatu, şi a lui Tiberiu Moşoiu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Lucrarea a fost distrusă de trupele sovietice în 1948, fiind refăcută în 1995 de către sculptorul orădean Cornel Durgheu.

Anual, la baza monumentului se depun buchete de flori în amintirea celor doi martiri. Totodată, Liceul Pedagogic din Beiuş poartă numele lui Nicolae Bolcaş, iar Colegiul Tehnic îl are drept patron spiritual pe Ioan Ciordaş. În Oradea şi în localităţile din Ţara Beiuşului există străzi care le poartă numele, iar locuinţa lui Ioan Ciordaş din Beiuş găzduieşte Muzeul Municipal de Istorie şi Etnografie.

Sursă: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ