Sandvich cu ureche de elefant

299

Revista Orizont a găzduit, în numerele 2 și 3, o anchetă culturală cu tema „Suntem Capitală Culturală Europeană. Ce așteptări aveți?”. Am solicitat câte un răspuns de maximum 2.000 de semne la întrebare (care, inițial, a fost Cu ce vă servim?) la mai bine de 20 de intelectuali din afara Timișoarei. Răspunsurile, foarte interesante, pline de idei bune, pot fi citite pe site-ul revistei Orizont, www.revistaorizont.ro. Între repondenți, pictorul Andrei Rosetti, care locuiește în Deva, dar care a studiat artele vizuale la Timișoara. Răspunsul său pentru Orizont a fost unul in extenso, depășind cu mult cerința formulată în invitație. Doar că, pe cât de lung, pe atât de interesant și provocator. Dacă în revista culturală am „păstrat” cele 2000 de semne, în cele ce urmează îl redăm în întregime fiindcă în el sunt o serie de sugestii importante, credem noi, pentru programul viitoarei capitale culturale europene din 2021. (Robert Șerban)

Seara în care am aflat despre desemnarea Timișoarei drept Capitală Europeană a Culturii (2021) a fost sub semnul luminii. Alături de Constantin Flondor și grupul Noima, în cadrul oferit de expoziția lui Sorin Scurtulescu (Movement of Light) de la Galeria Jecza, prezentam public un material video — „Lumină Aer Vânt” —, documentarea unei acțiuni Flondor & Noima din Viena. Gazdele, invitații eram cu toții într-un soi de visare, se instalase o euforie fraternă la aflarea veștii. După proiecția video, în duhul acelei bucurii, am mai participat încă o dată în echipă, provocați de C. Flondor, la campania de susținere a subscripției publice pentru achiziționarea „Cumințeniei Pământului”. SMS-urile… N-a fost să fie cu Brâncuși, dar mi-a rămas în minte aerul de galerie încântată de rezultatul de pe tabelă. O victorie a Timișoarei. Neîmpăcat, îmi trece prin minte un gând năstrușnic: cum i-ar sta, nu „Damei cu hermină”, însă „Cumințeniei” în Timișoara, pe întreg parcursul anului în cauză?

Acum, convenabil ar fi să cer meniul. Să nu bat câmpii, ci să încerc un acord între așteptările mele și efortul de până acum al gazdelor. Știu că există un proiect, l-am parcurs superficial. Am văzut lucruri incitante acolo. Este o muncă pe care încerc să o respect. Știu că o săpară că vin, mă așez la masă și comand răutăcios un sandvich cu ureche de elefant afumat.

Să conturăm o gustare. Până la elefant, m-ar bucura să gust ceva din partea locului. De-asta sper ca focusul pe patrimoniu și pe mici-micile steluțe ascunse ale Timișoarei să reușească. Cum ar fi să întâlnești la tot pasul mici legende de azi și de ieri despre vreun chiriaș sau meșteșugar de acum câteva sute de ani ce locuia pe strada numită azi Eugeniu de Savoia (era în lucru acum ceva timp un proiect frumos ce voia valorificarea acelei străzi, nu știu ce s-a ales)? Dar despre un inginer de acum, din automotive, care face tâmplărie și obiecte cu iz steampunk în timpul liber? Să afli legenda anticariatului din vecinătatea Parcului Karlsruhe de azi, locul de unde mulți ne umpleam bibliotecile? Povești despre galerii de artă dispărute (First, Dure, Tent’Art), dar și o arhivă a Galleriei 28, mai discretă azi, dar încă destul de consistent-activă, martoră a peste două decenii de cultură vizuală timișoreană. Un remember POD 16? Să găsești o notă interesantă despre un anume detaliu al vreunei fațade, despre schițele lui Catul Bogdan pentru pardoseala Catedralei Mitropolitane, sau privirile din pictura lui Nedelcu Popovici? Un aperitiv agreabil, cred. Dacă vorbim însă de un mic dejun, ar prinde bine o picătură de gând în amintirea lui Francesco Illy, cu Supermam(a) lui Virgil Scripcariu și umbra lui László Székely pe aproape.

Găsesc în meniu gustări din zona artă – tehnologie – experiment. M-ar încânta, de pildă, ca alături de instituții precum Ars Electonica sau, mai degrabă, împreună cu astfel de instituții, să gust ceva din năzuințele Sigma, ale lui Diet Sayler, Paul Neagu, Ingo Glass, dar și ale mai tinerilor Ciprian Ciuclea, Sasha Liviu Stoianovici cu jucărioarele lui, sau ale unor colegi din Avanpost, preocupați de astfel de interferențe.

Aș mai căuta în meniu alte mirodenii locale, unele nu îndeajuns explorate — nativi, formați sau afirmați în Timișoara. Iată un posibil exemplu: Adrian Sitaru, regizor din ceea ce numim noul val românesc. Știu că face acum un experiment de introducere în teatru a tehnologiilor realității virtuale —  premiera a avut loc la Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Fie că vorbim de experiment sau de film, Timișoara cred că ar putea fi un cadru bun pentru un proiect semnat de acest autor care, înainte de a deveni regizor, a studiat automatică și calculatoare la Universitatea Politehnica Timișoara. Sunt sigur că sunt destule astfel de cazuri și nu cred că e vorba doar de autori aici, ci și de anumite proiecte (Studiu, Pământul, Zona, Simultan), grupuri sau instituții. Probabil organizatorii au în vedere un astfel de potențial.

Cred că am ajuns la sandvich-ul acela. Urechea de elefant. Rămân în lumea artelor vizuale, mai cu seamă a picturii, unde sunt mai acasă, însă gândul acesta poate fi extins spre alte domenii. Mi-ar surâde ca în 2021 să nu fiu nevoit să merg la Viena sau Madrid pentru a vedea un Tițian, un Velasquez, pe Rubens, Bruegel sau El Greco, pe Van Gogh sau Monet. Știu că proiectul are în vedere secvențe de tipul Baroc Reloaded, sunt și altele. Ei, cum ar fi să vedem și niște eșantioane de vârf poposind în Timișoara și alăturate eventual unor lucrări de aici din arta contemporană acelor capodopere, sau contemporane nouă? Am văzut că există azi demersuri de acest fel prin care un Marco Goldin și Linea d’ombra adună temporar lucrări importante de artă din câteva mari muzee, urmând un gând curatorial, și le propun publicului. Mă gândesc la expoziții precum „History of Impressionism” sau „Faces and Figures”, ce au avut loc în Treviso sau Verona anii trecuți. Probabil se întâmplă în multe locuri din lume așa ceva. Valorile circulă, poposesc în diverse locuri. Dar să aducem expoziția „Natural Histories. Traces of the Political” de la Mumok aici? Cu atât mai mult cu cât Sigma, Ion Grigorescu, Anca Benera au constituit acolo o prezență remarcabilă, alături de Joseph Beuys și mulți alții.

Desigur, lucrurile pot fi gândite și la scară mică sau mare. Știu că Denise Parizek pregătește un proiect colectiv dedicat lui Wittgenstein, au fost recent prezentate publicului selecții interesante din colecția Costina, din opera Getei Brătescu, a lui Ion Grigorescu, Mihai Horea — eu le-aș gusta. Dar ce am obține alăturând lucrări semnate de (înstrăinatul de această lume) Július Koller, unor încercări de-ale lui Sorin Oncu… Dacă mai stau puțin în spațiul acesta, al alăturărilor provocatoare pentru mine, încep să mă mănânce palmele… Constantin Flondor și Bill Viola? Herrera și Sayler? Robert Fry și Cristian Sida? Ciprian Bodea și Luc Tuymans, Sorin Neamțu și Ion Grigorescu, Terry Setch și Scurtulescu? Ideea e că mi-ar plăcea să îi văd pe unii dintre aceștia plimbându-se prin Traian, prin Complex…, performând în vreun tandem inspirat prin oraș. Jude și Tarantino… Sitaru și Herzog… Șerban Sturdza, Radu Mihăilescu, într-un sandvich cu Álvaro Siza și o echipă de studenți jucându-se cu vreun gând de-al lui Bertalan la scară mare (à la Mark Fisher, poate pe muzica lui Oschanitzky). Poate suna a vânătoare de staruri, dar, dacă în urmă rămân experiențe colaborative documentate, lucrări, edificii și mai cu seamă instituții (nu neapărat mamut), nu cred că este puțin lucru.

Să presupunem că eu sunt un tânăr student la Arte din Lisabona, Iași sau Belgrad, ori pur și simplu un artist emergent. Poate aș încerca să obțin o bursă de o lună într-o academie temorară în care să vină succesiv la catedră astfel de personalități. Uite, vreau să particip la un atelier în care mă pot întâlni cu Peter Doig, Ileana Pintilie, Anselm Kiefer, Rainer Fuchs, Constantin Flondor, Bogdan Vlăduță și Matthias Weischer. Poate fi o astfel de academie posibilă? Ar face ea din Timișoara o capitală culturală în care să vrei să ajungi? Cum ar sta, între evenimentele finale ale anului 2021, un proiect amintind de Studiu I și II ale lui Paul Gherasim, Coriolan Babeți și ceilalți implicați, care să cuprindă și încercări ieșite din astfel de colaborări, care pot fi conlucrări de la egal la egal, relații de tip mentors & protégés, cum a propus și realizat Rolex, sau academii temporare.

Masa devine încărcată, am fabulat destul. Uite, îl invităm și pe Spoerri să arhiveze schițade ospăț. Tu, Robert, nu voiai doar o vedere de consumator. Dinspre producător ar fi poate de tăcut sau de vorbit despre așteptare. Eu nu pot impune nimănui producția mea sau a grupării Noima, chiar dacă pun preț pe formarea mea în școala de pictură timișoreană de după ’90 și pe nașterea și activitatea Noimei (15 anișori în 2018), legate de acest oraș. A existat sau există o școală de pictură atunci și acum în Timișoara? Cântărește producția mea sau a Noimei, în genere? Aici? Răspunsul nu-l dăm noi. Noi ne vedem de lucru.

Andrei Rosetti

 

LĂSAȚI UN MESAJ