23 C
Timișoara
duminică 28 aprilie 2024

Sancțiuni în valoare de 77.400 lei aplicate de polițiștii locali pe linie de mediu, în ultima săptămână – amendă de 15.000 lei pentru o parcare ilegală

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat, în săptămâna 28.09.2023 – 05.10.2023, verificări în cazul a 45 de sesizări scrise și telefonice, referitoare la terenuri neîngrijite infestate cu ambrozie, disconfort produs de diferite activități comerciale, șantiere și lucrări de renovare sau amenajări interioare, rampe clandestine cu deșeuri și abandon de deșeuri, neîntreținerea corespunzătoare a curților, parcărilor, spațiilor deținute sau utilizate, nerespectarea colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, existența contractelor de salubrizare pentru deșeurile generate de către persoane fizice și juridice. Au fost aplicate, în total, un număr de 48 de sancțiuni în valoare de 77.400 lei.

Pe linia respectării colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, respectiv întreținerea curățeniei în jurul imobilelor, la locul de amplasare a pubelelor, au fost verificate 112  asociații de proprietari și locatari și au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.500 lei. Au fost identificate și transmise Primăriei, în vederea luării măsurilor de igienizare, un număr de 22 rampe clandestine de deșeuri, fiind împărțite 125 de pliante și afișe cu centrele de colectare cu aport voluntar și pe linia prevenirii abandonului pe domeniul public.

La capitolul șantiere, au fost verificate 40 de locații, fiind aplicate în total 7 sancțiuni în valoare de 13.500 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor și 2 sancțiuni cu avertisment pentru ambrozie pe șantiere. Printre locațiile în care au fost constatate nereguli se află strada Câmpului, F. Medeleț, Parâng, General Magheru.

Pe linia terenurilor neîntreținute și infestate cu ambrozia, au fost verificate 32 de locații, fiind aplicate 5 sancțiuni, conform L62/2018, cu avertisment si una cu amenda, în valoare de 5.000 lei dar și 3 sancțiuni pentru necosirea ierbii, în zone precum Armoniei, Torontalului.

În ceea ce privește depistarea persoanelor care abandonează sau depozitează deșeuri pe domeniul public, respectiv conștientizare pentru prevenirea și reducerea fenomenului, au fost identificate și sancționate 19 persoane, amenzile aplicate acestora fiind în valoare de 25.400 lei, pentru abandonul deșeurilor pe spații verzi sau depozitarea lângă pubele, în zone precum Brândușei, Câmpului. Două persoane au fost sancționate pentru neîncheierea contractelor de salubrizare.

Tot în această săptămână a fost verificată Piața Agroalimentară Mehala 2, de pe strada Grigore Alexandrescu, fiind aplicată o sancțiune de 2500 lei pentru neîntreținerea curățeniei de către societatea Piețe SA. Alte trei sancțiuni în valoare de 7500 lei au fost aplicate concesionarului Cimitirelor Lipovei, Stuparilor și Săracilor pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor, depozitarea neconformă a acestora și necosirea vegetației. O persoană care a amenajat o parcare ilegală pe strada Dunărea, prin diminuarea spațiului verde, a fost sancționată pentru nerefacerea acestuia cu 15.000 lei conform OUG 195/2005.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :