Saltă, Dragneo, curu’ zvelt!

459

Patru sunt motivele pentru care Comitetul de Organizare al Manifestărilor Dedicate Inaugurării Mandatului Prezidențial al lui Donald Trump (COMDIMPDT) l-a invitat pe premierul de facto al României, domnul Liviu Dragnea, la Washington, cu precizarea că e musai, așa, pentru obrazul Statului de Drept, să-l aducă cu el, în bagajul de mână, și pe premierul de jure, dl Sorin Grindeanu. Acesta din urmă a lăsat-o premier interimar pe doamna Sevil Shhaideh la recomandarea Ambasadei Statelor Unite în România, pentru a-i asigura pe musulmanii trăitori în țărișoară că viitorul președinte american, Donald Trump, n-are nici în clin, nici în mânecă cu filozofia neuitatului binom de gânditori Georges Founar – Cornelius Vadim Tudor.

Primul – e timpul ca Vladimir Putin să înțeleagă că, deși frate de cruce și de hiperspațiu cu președintele-ales american, McDonald’s Trump, nu e bine să-și facă iluzii că Scutul de la Deveselu va fi dezamorsat și dăruit de SRI, prin licitație (cvasipublică, cvasi-pe-sub-masă) globetrotterului Sebastian Ghiță, care Ghiță să îl doneze Armatei Roșii pentru autopsie și îmbălsămare nucleară.

Al doilea – e timpul ca domnul Klaus Iohannis, președintele în funcție al României, să înțeleagă că poate fi retrogradat (cât ai zice “Pește!”) de Cabinetul binom Dragnea-Grindeanu la gradul de președinte-ales, după care poate fie lăsat cu totul la vatră, după modelul tranziției de la Generalul Coldea la Florăria Codlea.

Al treilea – e timpul ca românii să “conștientizeze” că viitorul președinte american, cunoscut în viața sa anterioară ca un extraordinar lider in real estate, nutrește o sinceră și profundă admirație pentru vocația de developer a premierului român de facto, Liviu Dragnea, și este foarte interesat să-și vadă fiii Eric & Donald Jr înrudindu-și recent-moștenitul Trump International Beach Resort cu Dragnea Resort Alexandria, care se întinde pe cinci străzi și patru intersecții.

Al patrulea – prezența dlui Sorin Grindeanu, premier de jure, a fost cerută dintr-un stringent motiv geostrategic, sugerat de prezența Mariei Tănase la World Fair – New York, 1939. Atunci, iubita din acea vremea a lui Constantin Brâncuși a consolidat relațiile milenare româno-americane transformând melodia Saltă, Leano, curu’ zvlet!  în Ține, Leano, cu Roosevelt!, gest artisco-electoral care, spune legenda, l-ar fi mișcat până la lacrimi pe FDR. De data aceasta, rolul geostrategic al domnului Sorin Grindeanu este acela ca, dacă guristele Miley Cyrus și stră-străbunica ei, Cher, vor refuza să cânte pentru Donald Trump, iar acesta îl va invita pe Liviu Dragnea să zică o sârbă, De jure să-i sufle lui De facto cuvintele cheie: “Saltă, Dragneo, curu’ zvelt!”

P.S. Nu știu dacă Ambasada României la Washington are vreo contribuție istorică la această colaborare geostrategică. Sunt înclinat să cred că nu are. De ce? Fiindcă, zice-se, nici dl ambasador George Maior nu-l știe pe fostul său prim-adjunct, Florian Coldea, acesta din urmă făcând toate pe care le-a făcut (cele bune și cele rele) de capul său, după modelul de viață și eliberare din ea brevetat de Acarul Păun.

Sursa: www.dorintudoran.com

LĂSAȚI UN MESAJ