17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Salariații din învățământ vor intra în grevă săptămâna viitoare

Salariații din învățământ vor intra în grevă de avertisment miercuri, 19 ianuarie, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Sindicaliștii din învățământul preuniversitar au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfășurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea grevei de avertisment. Aceasta se va desfășura miercuri, în intervalul orar 11:00-13:00.

Potrivit sindicaliștilor, protestul membrilor celor două organizații sindicale este cauzat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor din educaţie și de a adopta măsuri concrete în ceea ce privește veniturile cadrelor didactice, condițiile de muncă și finanțarea sistemului de educație.

„1. Acordarea, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic).
2. Alocarea procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației.
3. Adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creșteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017.
4.Acordarea sporurilor pentru condițiile de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017.
5. Plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă.
6. Suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare și nedidactice necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune”, sunt revendicările sinsicaliștilor din învățământ.
Sursa: antena3.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Icoanele de Laz, bijuterii expuse la Muzeul Satului Bănățean

Expoziția  „ICOANE DIN TRANSILVANIA, ICONARUL FLORIN POENARIU – TEZAUR UMAN VIU” s-a deschis pentru public la Muzeul Satului Bănățean. În clădirea Corpului B, aflat...

Cele mai interesante variații ale jocului de poker din toată lumea

Pokerul, cu multiplele sale variații, este un joc apreciat în întreaga lume, fiecare cultură adaptându-l conform tradițiilor și preferințelor locale. De la vibrantele cazinouri...

Citește și :