Să se recicleze? Primim! Dar să nu se modifice nimic

113

Neînțelegerile din consiliul local din Dumbrăvița se răsfrâng în defavoarea cetățenilor cred cei din formațiunea USR. De la un vot negativ într-o chestiune legată de repararea unor străzi s-au ajuns din nou la acuze reciproce. Toate aceste frecușuri politico-administrative sunt catalogate de primarul Horia Bugarin ca fiind:

„Situație incredibilă în Dumbrăvița”

Consilierii locali din PSD, PNL, PRO România și UDMR (USL 2.0) au votat un amendament la Proiectul de Buget pentru anul 2023 care lasă locuitorii de pe 40 de străzi „în noroi”.

Primarul USR Horia Bugarin avea în plan să recicleze peste 40 de străzi, pe o distanță de 12 km, în felul acesta eliminând drumurile de pământ din localitate, o problemă cu care Dumbrăvița se confruntă de mulți ani.
Reciclarea străzilor reprezintă o procedură rapidă prin care piatra existentă în substratul străzii este sfărâmată, amestecată cu un liant hidraulic, compactată și protejată la suprafață de un strat dublu cu tratament bituminos și criblură.
Din cauza unor interese politice mărunte, locuitorii comunei din vecinătatea Timișoarei vor avea de suferit.

„Din păcate pentru locuitorii celor 40 de străzi neasfaltate, fostul primar PSD Victor Malac s-a opus complet reciclărilor și prin amendamentul lui a eliminat toate aceste străzi din proiect. Amendamentul a trecut în ciuda opoziției totale a USR-ului, iar astfel alianța „USL 2.0″ a lăsat aceste străzi în noroi.”, a declarat Horia Bugarin, primarul Dumbrăviței.

În urma celor întâmplate, Horia Bugarin a decis retragerea de pe ordinea de zi a întregului proiect de buget înaintea votului final.

„Nu voi renunța să lupt pentru condiții mai bune pentru cetățeni, blocate în mod meschin de interese politice mărunte.”, a concluzionat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.