34.1 C
Timișoara
marți 16 iulie 2024

S-au prelungit înscrierile pentru locuri de muncă în Poliția Română! Care sunt posturile disponibile?

Perioada de înscriere pentru posturile scoase la concurs în Poliția Română s-a prelungit. Candidații au timp încă două zile să-și depună dosarele pentru posturile scoase la concurs. Perioada a fost prelungită până în 7 iulie, inclusiv.

Înscrierile se fac online, în această perioadă fiind cuprinse și zilele nelucrătoare. Dosarul depus trebuie să fie complet până în 7 iulie. Ulterior nu mai pot fi depuse documente!

Posturile scoase la concurs sunt în specialitățile acţiuni speciale, analiza informațiilor, arme, explozivi și substanțe periculoase, cabinet, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, cercetarea şi prevenirea criminalității, combaterea criminalității organizate, comunicații și informatică, cooperare polițienească internațională ori criminalistică.

De  asemenea, Poliția Română are posturi disponibile și pentru domenii precum: financiar, implementarea proiectelor, informare şi relaţii publice, investigarea criminalității economice, investigații criminale, logistică, operațiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, protecţia animalelor, protecția martorilor, psihosociologie, relații cu publicul, relații internaționale, resurse umane, rutieră, siguranță școlară, structura de securitate, transporturi, reţinere şi arestare preventivă și învățământ.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc pe site-ul Guvernului, la secțiunea Carieră MAI.

Celelalte prevederi privind organizarea și desfășurarea concursului rămân neschimbate și pot fi consultate pe site-ul Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :